Pe 20 martie patru condamnaţi pentru un viol în grup urmat de moartea victimei, vor fi spânzurați

O instanţă din capitala Indiei a programat pe 20 martie execuţia a patru condamnaţi pentru un viol în grup urmat de moartea victimei, informează AFP.

Conform deciziei tribunalului din Delhi, Mukesh Singh, Vinay Sharma, Pawan Gupta şi Akshay Thakur urmează să fie spânzuraţi la ora locală 05:30 (00:00 GMT) în penitenciarul din Tihar.

Cei patru bărbaţi au fost condamnaţi pentru violul unei studente în vârstă de 23 de ani într-un autobuz. Victima a decedat din cauza rănilor, transmite Agerpres