Prea mulți fotbaliști-rândași s-au vrut regi la Mondial

0 189

Degradante  și insultătoare imagini mi-au fost date vederii, spre îmbelșugată enervare, în competiția care se vrea încuscrită cu Olimpiadele antice. Ea n-a ajuns nici la glezna vechimii, n-a fost curată ca atleții Spartei victorioase, nici spirituală în vânjoșenia ei de glezne care scot scântei fugind după o bășică. Nobilă în șubrezenie? Nici atât!

Olimpiada fotbalistică, găzduită cu bun simț, aș zice, mai ales prin cazna cheltuitoare făcută de ruși, mi-a arătat, pe lângă două- trei sclipiri de curcubeu, balta cu mormoloci a fotbalului mondial. Mormolocii, negustoriți pe milioane de euro sau dolari, nu fac – unii dintre ei, din punct de vedere moral, mai ales – nici doi lei.

Încep cu ”urmașul lui Pele” al fotbalului brazilian, unul pe nume Neymar, băiat de prăvălie șiret, cu un orgoliu care-i depășește puterea bocancului, strălucind doar în regizarea micimii sale de actor de cămin cultural. O rușine. Nu prin jocul subțirel,  ci prin mimarea altitudinii zeești și absența desăvârșită a nobleței pe teren, nativă la inegalatul Pele. Am numărat zece pretinse faulturi care ar fi șifonat augusta gleznă a frumușelului  creol. Trei doar erau reale, restul pretext de joc de scenă cabotin al unui actor care credea că păcălește o planetă. A păcălit, de câteva ori arbitrul, și și-a păcălit constant țara. Nu ești neam cu Pele, băiețaș, ci neam cu cartierul de golani care te fac la alba-neagra din periferiile mele. Păcat! Ai tăi au așteptat totul de la tine și tu le-ai dat melodramă și o iute trimitere acasă a foștilor campioni mondiali, soldată cu câteva decese în lumea susținătorilor nevinovați.

M-a scârbit, prin transportarea fotbalului sportiv în disputa de clan mafiot, a columbienilor. Au dat cu cotul în bărbia adversarului fără minge, au administrat șuturi discrete în zonele sensibile și capete în gură, gesturi culese din disputele supremației în lumea drogurilor, rămase nesancționatate sau vag sancționate de arbitri. N-au utilizat, slavă Domnului, pistoale. Nu era o Națională, ci o gașcă venită să strice jocul, regulile și să câștige fraudulos.

Campionatul mondial de fotbal nu mai e nici el ce era. S-a stricat ca universul, ca religia, ca meteorologia, ca politica.  Sportul nu mai are nimic sfânt, iar competițiile mondiale aliniază trupe din ”cei mai buni” de la cluburi, formând naționale fără dăruire și avânt patriotic. Oricare din cele trei mari echipe spaniole care au cotizat la formarea jalnicului 11 de la Moscova, putea învinge naționala rusă. Naționala Spaniei a plimbat o bășică pe gazon o veșnicie și ceva, fără să arate decât o imbecilă neputință sau o totală lipsă de chef de joc. Veneau din baruri, erau sleiți de fetițele abundente aterizate în zonele megieșe stadioanelor, sau sufocați de îngâmfarea de a valora, la bursa de jucători, sute de milioane de euro de crampon?

Prea mulți mercenari pe gazoanele acestei ediții, prea mult teatru, prea multe ifose și prea puțin fotbal pentru Empireul în care se dorea suită competiția. Unii dintre zeii prezumtivi au utilizat mijloacele rândașilor spre a se sui pe tronul regal al gazoanelor. Păcat de uriașele întrebuințări sufletești ale tribunelor de acolo și de acasă, unde patimile microbistului au fost reale și, adesea, dureroase. Aș desființa competițiile naționalelor, care adună vedetele și le cocoață pe scenă să se scălâmbe, punând în loc, să se bată de-adevăratelea, cluburile care-și etalează, fără jenă, mercenarii și chiar îi numesc astfel. Joacă bine, îi plătesc la randament. Nu, zboară la rezerve unde sunt uitați definitiv.

O competiție a mercenarilor ar fi ca una a gladiatorilor- sângeroasă și dreaptă. Aici, mimând patriotismul și mormăind imnul țării, pe care cei mai mulți nu-l știu, n-au făcut decât să ne ia părtași la un furt de demnitate. Cele mai scârboase argumente pentru a justifica această supărare mi-au dat-o marile țări fotbalistice, puterile mondiale ale fotbalului, trimise acasă, cu ifose cu tot, de mai micii competitori animați de credința în victorie și în demnitatea victoriei. E singura recompensă, ca microbist, pe care am avut-o până acum și unica răzbunare pentru constanța de a-l iubi pe Pele și țara lui de care mă leagă amintiri.

Lucian Avramescu

  

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.