Prof. Univ. Dr. Emerit Eugen BLAGA: Agresiuni

 

„Agresiune: atac împotriva unei/unor persoane,
sau a unui stat”

Aparent, sîntem oameni liberi. Prin jertfele celor din decembrie 89, credeam că ne-am cîștigat dreptul de a fi liberi, de a putea să ne alegem, tot liberi, opțiunile. Dar oare așa este?

Distribuie prietenilor

Cu certitudine, opțiunile depind într-o foarte mare măsură de alternativele oferite.
Astăzi, mai mult decît oricînd, ofertele, dacă este să ne referim doar la cele televizioniste, apoi cele infinite ale internetului, ale telefoanelor inteligente, ale site-urilor de socializare etc., sînt uriașe.

De la cele doar cîteva ore de emisie ale singurului post de televiziune de dinainte de 89, la zecile, sutele de canale ce emit național sau regional, drumul a fost lung. De la banalul telefon fix, apoi mobil, la cel inteligent, de la epistole parfumate ale „seniorilor” la internet, de la WhatsApp la Instagram etc. a fost un drum lung, dar parcurs extrem de rapid de către conaționali.

În scurtă vreme am învățat ceea ce alții au asimilat în perioade mult mai lungi. Foarte repede am preluat de peste tot modele. Nu întotdeauna cele mai bune. Au apărut modalități noi de prezentare, au apărut pe ecrane crainice, realizatoare, moderatoare, cititoare nefericite de promptere cu alură de vedete, emisiuni de așa-zis divertisment, nemaiîntîlnite pe micile ecrane românești.
Sportul se prezintă altfel. Dacă înainte se prezentau doar rezultate sportive, acum mai importante sînt evenimentele din viața sportivilor, ale damelor ce roiesc în jurul lor, ale finanțatorilor, ale patronilor de cluburi, ale hoților și evazioniștilor fiscali din această lume.
Interesează mai mult viața celor care se învîrt în jurul sportivilor, ale fotbalistelor, ce aleargă după milioanele fotbaliștilor.

Nici vremea nu se mai prezintă la fel, ca pe vremea lui Topor.
O excepție, o antivedetă prin alură și profesie, este celebrul Busu.
De altfel, orice fată ce vrea să devină publică, aleargă după prezentarea vremii. Nu contează lipsa studiilor, uneori chiar și a celor elementare. Contează ținuta, silicoanele, corpul, automatismele generalizate de frămîntarea părului, de punerea în evidență a rotunjimilor trupului, atîtea cîte sînt, de mișcare, aproape scenică, din timpul lecturării, uneori cu greșeli de pronunție, a prompterului.
Despre manelismul muzical, pentru că există și alte infinite forme ale manelismului, refuz să scriu sau să vorbesc, dintr-o resemnată pudoare și igienă intelectuală.

Dar, în același timp și aproape peste tot, au apărut și vulgaritatea, trivialitatea, promiscuitatea, prostul gust, incultura, expuse, toate, cu nonșalanță, la vedere, și, vai, fără a fi sancționate de cineva.
CNA-ul, instituție creată și pentru a ne proteja, s-a transformat, mult mai repede, în instituție politizată, pentru protejarea doar a politicului. Nici măcar nu s-a mai „efortat” pentru a-și ascunde opțiunile.
Sancțiunile au fost doar împotriva celor ce nesocotesc așa-zisa imunitate televizionistă a posturilor aflate la un moment dat de partea unei puteri politice. Nici pe departe de sancționare a trivialității, a vulgarității, a utilizării de cuvinte ce lipsesc din dicționare, a imaginilor periculoase pentru orice vîrstă.

Dar, pe lîngă toate relele pe care le remarcăm ori de cîte ori deschidem televizorul, credem că cel mai mare și mai grav este cel ce se produce asupra tinerilor, asupra copiilor noștri, deveniți, din motive multiple, mult mai singuri.
Televiziunea, mobilul au devenit bone pentru milioanele de copii din familii sărace, abandonați zile sau nopți de părinții care aleargă cu disperare să-și cîștige existența în țară și mai ales în afara ei.
Copiii cresc, din ce în ce mai mult, singuri. Chiar și atunci cînd părinții locuiesc sub același acoperiș, singurătatea nu-i părăsește pe copii.
Școala nu oferă nimic acestor mici ființe, dornice de comunicare, de căldură, afecțiune, educație, bună creștere. Și atunci, alături de alte rele, copiii se abandonează televizorului și mobilului.

Pe lîngă marile pericole la care se expun adulții, cele care agresează copiii noștri sînt mult mai grave. Ele pot marca pentru tot restul vieții. Ele pot mutila suflete, conștiințe în formare, atitudini, comportamente.
Desene animate prost și neglijent desenate, cele mai multe vulgare, ce promovează violența, cu texte nepotrivite vîrstelor privitorilor, sufocă 24 de ore din 24 pe mai multe canale.

Apoi filmulețe, în serial, cu actori, adolescenți și adulți, toate aduse de dincolo de ocean, ce expun atitudini, gesturi, cuvinte ce aparțin, într-o firească normalitate, doar adulților, alterează frumusețea și curățenia unor trăiri intime viitoare.
Iubirea, dragostea și cinstea sînt deformate în înțelesurile, expresia și manifestarea lor.
Nu demult, între doi copii de aceeași vîrstă, șapte ani, s-a petrecut un dialog. Cei doi copii se declarau reciproc prieteni. Fetița, marcată în mod evident de dialogurile din filmulețele despre care vorbeam, i-a adresat tînărului ei prieten invitația de a petrece împreună o noapte. Cu siguranță, cei doi nu cunoșteau înțelesurile pentru adolescenți și adulți ale acestei invitații. Ei au preluat așa cum au auzit. Dar esențial este că dialogul s-a petrecut la o vîrstă nepotrivită, existînd chiar pericolul ca, mai tîrziu, dar nu atît de tîrziu cît ar trebui, să fie aflate înțelesurile reale.
Dar acesta este, cu siguranță, cel mai nevinovat pericol pentru copii, dintre toate.
Pentru adulții care își pot permite, astăzi, luxul de a pierde timp în fața televizorului, pericolele și agresiunile sînt multiple.
De la deturnarea înțelesurilor autentice ale unei vieți politice complicate, unice, neconvenționale și neconforme cu doctrinele din care unii se pretind a se trage, pînă la influențarea vădită prin televizor a opțiunilor electorale în afara și în interiorul campaniilor electorale, trecînd apoi prin cele cîteva zeci de emisiuni ce se declară abuziv de divertisment, de fapt autentice agresiuni asupra bunului gust și simț, apoi la cele ce caută talentele românilor, de genul celor care-și opresc respirația, își bat cuie în cap pînă la pericolul mutilării, gama ofertelor televizioniste este uriașă.

Avem parte zi de zi de filme. Aproape în totalitate anglo-saxone. Foarte rar un film în dulcea și fermecătoarea limbă a lui Moliere.
Cît despre cele românești, premiate pe la festivaluri, nici pomeneală. Avem parte, cu nostalgie, de filmografia nicolaesciană, cu siguranță valoroasă, dar bună astăzi doar pentru cinemateci, atîtea cîte mai sînt.

Agresiunea filmelor americane poate fi ușor dovedită.
Vedem și auzim, peste tot în jurul nostru, atitudini, cuvinte, expresii, vestimentație, violențe, scene de familie, coafuri, muzică, comportamente în școli, în spitale, în contact cu autoritățile, similare cu cele din filme.
Pînă și bucuria ne-o exprimăm prin deja celebrul uauuu sau waw. Ținem manualele-cursuri universitare în mînă la fel ca americanii, nu în clasicul stil sub braț, pixul îl prindem între trei-patru degete nefiresc, așa cum am văzut în filmele, tot americane, încercăm să scriem cu stînga, deși nu sîntem stîngaci, la fel ca yankeii, la școală mergem fără uniforme, fetele sînt aproape goale, cu părul vopsit agresiv, întotdeauna ținuta este asezonată cu țigara și nelipsitul telefon mobil.
În vorbirea curentă introducem, obligatoriu, cuvinte din vocabularul anglo-saxon, chiar și atunci cînd limba română nuanțează mult mai bine. Dar este de bonton. Așa cum este de bonton să alterezi chiar și pronunția și accentul cuvintelor românești, ca și cum de scurtă vreme aeroplanul te-a plasat pe plaiurile mioritice, provenind de pe alte meleaguri.
Cum spuneam, mai există încă adulți care, din motive obiective sau subiective, posedă timp liber. Și, pentru că banii sînt puțini, distracția și relaxarea cea mai ieftină este televiziunea.

Agresiuni. Sîntem agresați din ce în ce mai mult. Diversitatea agresiunilor este uluitoare, fără limite. Creativitatea în acest domeniu nu are limite. Dar, poate, cele mai mari agresiuni, cu imens de multe efecte, le produce politicul. Din ce în ce mai agresiv, mai murdar, mai corupt, mai mincinos, mai depărtat de suferințele și nevoile reale ale celor care-i plătesc să huzurească.
Din ce în ce mai destructiv pentru o societate aflată, oricum, într-o derivă periculoasă.

Societatea s-a divizat, familile și-au pierdut unitatea, omogenitatea, ca și întreaga societate. Divergențele generate de agresiunea politicului se multiplică, oamenii se dușmănesc, se trimit mesaje ce, altădată, puteau face obiectul proceselor de calomnie, copiii nu comunică cu părinții, frații nu mai comunică între ei, refuză să se mai vadă, toți sînt divizați de agresiunea celor ce în mod nedrept, chiar caraghios, își spun oameni politici, cînd, în fond, cei mai mulți sînt bieți repetenți, necalificați politic, agramați, maneliști, șmecheri de cartier sau baroni locali, obraznici, infatuați, lacomi de bani și demnități ce le cad pe ochi, la fel ca pălăriile cu trei numere mai mari, traficanți de influență, „cultivatori” de nepotisme, răi, mișei, imorali, mincinoși.
Este adevărat, printre ei, din regretabile erori, mai scapă cîte un doct. Oricum, e minoritar, iar vocea lui nu se aude, pentru că la rîndul lui este agresat de cei din jurul său politic, ce nu-l mai vor.

Șomajul, lipsa de resurse în utilizarea timpului, în spații și activități organizate, apoi cultivarea, cu obstinație, de către promotorii, comunicatorii, oamenii, pretinși de televiziunea, a agresivității au determinat un consum uriaș de mass-media, prepoderent în zona audiovizualului. Pînă și sportul este agresat de politic.
Și, pentru ca de la masa distrugerii constante a țării să nu lipsească nimic , de mai bine de patru luni este în plină desfășurarea agresiunea unei boli nemaicunoscute, nemaiîntîlnite, autoimune, cum le place damelor din a doua și a treia generație să-și dauge, cu subliniere, la denumirea bolii, chiar și pentru o banală durere reumatică, firească, de altfel.
O boală cu nume ca un cod, Covid19, un cod de nedescifrat de lumea, pretins bună și cu bani, a cercetării medicale planetare, un cod, din nefericire ucigător, o boală ce nu a îndrăznit nici măcar să ia un nume care să nu ne înspăimînte, să nu creeze agresiune asupra celor mulți, a celor din metrou și troleibuz, nicidecum a celor din limuzine cu geamuri fumurii, cu șofer la scară și birouri protejate împotriva agresivității virusului ucigaș, de care le este teamă pentru ei și apropiații lor, dar pe care, public, îl neagă, aruncînd poporul într-o inconștiență și o diminuare a instinctului de conservare ucigașe.
Și toate acestea din nepăsare pentru „supuși”, agresați, în prelabil, de o mass-media agresivă, de discursuri politice „asezonate” cu minciuni, unele recunoscute post-factum, altele rămînînd persistente și susținute obsesiv.
Și toate acestea doar pentru a mai accede încă un mandat la frîiele „speciale” ale puterii.

Agresiuni, durere, suferință, moarte.
Este o lume în care toate acestea ne pîndesc, ne dau tîrcoale, ne înspăimîntă și ne alungă bucuria îmbrățișării, a sărutului din dragoste sau amiciție, ne izolează, ne înstrăinează, ne sărăcesc, ne pustiesc sufletele, ne depărtează de, poate, cea mai importantă caracteristică a ființei umane, aceea de ființă socială.

Prof. Univ. Dr. Emerit
Eugen BLAGA