A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Prof. Univ. Dr. Emerit Eugen Blaga: Virusarea societății înainte, în timpul și după pandemie

0 1.191

 

Au trecut 30 de ani. Cu bune și cu rele. Cu mai multe rele. În numele și cu ajutorul unei democrații bolnave, cei 30 de ani au adus, din nefericire, suferință, sărăcie, durere, boală, scăderea natalității, abandonul școlar, morbiditatea, șomajul, criza locativă, dezindustrializarea, dependența economică și financiară și multe altele asemenea.

Cu alte cuvinte, societatea a fost virusată. Virușii au fost multipli, extrem de diverși, chiar mai diverși decît agenții patogeni inframicrobieni. La fel, însă, ca aceștia, virușii nu au fost vizibili, dar toți au provocat boli infecțioase, care, în medicină, se cheamă viroze, iar în societate înseamnă cele de mai sus, adică suferință socială, suferința culturii, suferința valorilor naționale, afecțiuni cu un potențial de cronicizare, paradoxal, infinit mai mare decît celebrul virus planetar ce distruge acum vieți, suferințe tinzînd a deveni din ce în ce mai rezistente la orice terapie socială.

De mai bine de un secol oamenii de știință au identificat virușii, au încercat să le determine configurația, i-au clasificat după criterii utile medicinei, i-au repartizat pe grupe și au aflat că, în fond, virușii sînt paraziți fără metabolism propriu; ca atare, nu-i putem considera organisme vii.
În schimb, medicii sociali nu s-au străduit să facă același lucru, adică să identifice virușii care macină societatea în ultimii 30 de ani.
Cine trebuia să o facă? – ne întrebăm.
Evident, toți cei care și-au asumat timp de 30 de ani responsabilitatea gestionării țării, avînd alături medicii de specialitate: sociologii, economiștii, profesorii, inginerii, arhitecții și toți ceilalți medici specialiști ai societății, cu care însă nu au constituit echipe interdisciplinare de dignonoză și intervenție. De ce nu au făcut-o? Poate dintr-un preaplin, sau din prostie, sau din „exigențe politice”, sau din cauza refuzului specialișilor de a se înregimenta politic, sau, poate, de a lucra în semiobscuritate, oricum, nu la vedere, sau, poate, din toate acestea și altele la un loc.

Este bine știut că diagnosticarea nu s-a realizat. Clasa politică și-a asumat doar rolul de a reacționa la urgențe, atunci cînd boala tindea a deveni acută/conflictuală.
Mineriadele la vremea lor, de exemplu, apoi manifestările din Piața Universității, cele din Piața Victoriei, din Piața Constituției, marșurile, bătăile de stradă au fost încercări dramatice de a trata boli. Sociale, economice, de sistem. Viața a demonstrat că medicațiile alese au fost greșite.
Dar dacă în medicină malpraxis-ul este culpabil și se sancționează, iată că malpraxis-ul social-politic este trecut cu vederea.
O justiție uneori aservită, alteori simulat uitucă, de cele mai multe ori și ea virusată politic, nu a pedepsit malpraxis-ul social, mai grav, mai periculos și mai costisitor decît cel medical.

Și așa, din aproape în aproape, virușii lăsați să zburde, să se afirme, au permis ca aceștia să intre în forul legislativ sau în executiv, au multiplicat virozele, au cronicizat pe cele demult existențe, sau, mai grav, netratate, au determinat decese. Decese sau boli necunoscute pînă nu demult. Ale culturii, ale asistenței medicale, ale educației, ale familiei, și ale multor altora.

Spre disperarea noastră, a celor mulți, unii păcăliți, alții acceptînd conștient păcăleala, am suferit în cei 30 de ani alte și alte viroze, alte și alte maladii ale vieții sociale, care ne-au îmbătrînit înainte de vreme, care ne-au întristat, care ne-au depărtat de ultimele speranțe că urmașii noștri vor trăi mai bine, mai sănătos.

Au reapărut boli mortale generate de căpușe în a doua decadă a secolului XXI, boli ale sistemului respirator, apoi boli cu replicare uriașă, multiple tipuri de cancer, a crescut geometric expansiunea bolilor sisemului nervos, apoi suferințele celui mai sensibil organ, în care lumea credea că stau ascunse dragostea, sentimenele, tandrețea, și, iată, au apărut viruși pe care nimeni în lumea aceasta nu-i cunoștea, și nu le poate afla identitatea, alături de alte suferințe noi, de boli noi, pe care medicina noastră socială și politică nu a fost pregătită să le trateze sau nu a vrut.
Politica s-a virusat, însă, chiar de la începuturi. Simptomatologia specifică suferinței politicii se remarcă la toate formațiunile, indiferent de doctrina de la care pretind a se trage, deși mare parte din pretinșii și prețioșii autointitulați „oameni politici” habar nu au de doctrine. De altfel, nici nu-i interesează. Motivația intrării în politică, văzută ca o „gașcă”, are cu torul și cu totul alte motivații. Materiale, de protecție în fața legii, de imagine și poziționare socială, de putere și de nebănuite alte beneficii, pe care puțini dintre cei ce pun ștampila pe numele lor le cunosc. Remarcabilă, cel puțin pentru mine, este aserțiunea unui mărunt chibiț în ale politici, care, fără nicio rușine sau teamă, declara cu o emfază slinoasă, găunoasă, că „în țara mea și cu partidul meu la putere, fac ce vreau”. Închipuiți-vă ce discurs și „atitudine”politică are un boss al politicii!
Și, cum suneam, societatea s-a virusat. Chiar mult mai grav decît a făcut-o Covid19, deși semnele bolii nu apar imediat după 14 zile și nici victimele nu se pot număra imediat după infectare. În realitate victimele apar mult mai tîrziu. Unele după ani, altele chiar la generațiile ce vor veni.
Educația s-a virusat cu cel puțin 20 de tipuri de viruși, număr egal cu reformele uitaților și neimportanților miniștri care au stat pe scaunul lui Spiru Haret.
Cultura, se pare, a suferit cel mai mult. Muzica, prin omniprezentele manele, printr-un etno din ce în ce mai apropiat de manea, prin muzica pop virusată și ea, apoi prin rap-ul violent, hip-hop-ul depărtat de origini, dance-ul manelizat, techno-ul bolnav, rock-ul obosit și parțial aruncat în uitare de aceleași viguroase manele, apoi prin sculptura, cum a fost cea expusă, pînă nu demult, pe scările Muzeului Național de Istorie a României de pe Calea Victoriei, apoi pictura, dacă ar fi să vorbim numai de „celebrele opere” expuse, acum cîțiva ani, de Institutul Cultural Român, de cealaltă parte a oceanului.


APRECIAZA ARTICOLUL !

Literatura și toate celelalte forme de exprimare artistică au primit influențele nefaste ale virușilor intrați în țară de pe alte meleaguri, ca și Covid19, fără control, pentru că atunci s-ar fi chemat cenzură, dar și fără discernămînt și fără a interesa pe cineva dintre gomoșii responsabili culturali dacă există o cît de mică corespondență cu spiritul mioritic.

La fel de grav s-au virusat comunitățile. Rurale, în special, dar și cea urbană. Locul costumului popular, al sîrbei, horei, al brîului românesc, a fost luat de vestimentația excesiv lucioasă, provenită din Dragonul Roșu, sau adusă de sclavii moderni de pe plantațiile Europei, de dansul din buric sau „buriceală”. Obiceiurile tradiționale de la toate evenimentele vieții au fost înlocuite cu altele, inventate sau aduse de pe alte meleaguri de nefericiții alungați de oamenii politici pe alte meleaguri, pentru a-și cîștiga existența.

Vestimentația, chiar și loisir-ul, și altele asemenea, au fost atacate puternic de virușii moderni.
În fiecare vară, tradiționala uniformă a românului, pantalon-chilot, scurt, șifonat și pus sub burtă, maioul cu o culoare îndoielnică și universalii șlapi de plastic sînt ceea ce vedem pretutindeni: în centrul capitalei, la supermarketurile din ce în ce mai multe, dar și la țară, lîngă București și aiurea.
Am transformat petrecerile din zilele nelucrătoare sau, la sărbătorile legale, chiar la marile Sărbători ale Creștinătății, la așa-zisele ieșiri la iarbă verde și la aer, în prilejuri zgomotoase și murdare de a demonstra priceperea pretinsă de grataragiu sau de băutor nefericit de bere ieftină și suspectă la sticlă de plastic, de a înghiți fumul de țigară al vecinului sau al deșeurilor adunate de prin gunoaie și care ard sub gratare încinse, apoi mirosurile pestilențiale ale vecinătății gunoaielor aflate în plin proces de fermentație. Am mai transformat zilele de odihnă și de sărbătoare creștinească, pînă și pe cele mai sfinte, cum spuneam, în alte prilejuri de a vedea zbaterea, aproape dureroasă, a trupurilor asudate, la auzul trivialității și vulgarității urlate animalic, sub pretextul muzicii, de personaje cu nume de alimente-mezeluri, sau de localități.
Alți viruși au adus alte viroze. Au apărut podoabele nebărbătești purtate de bărbați, cerceii în urechea stîngă, în cea dreaptă sau în ambele.
Părul lung împletit în stil afro, vopsit uneori, sau prins în elastic la spate, cocul, brățările feminine purtate de bărbați imberbi la vîrsta maturității biologice, apoi renunțarea la alegerea partenerului de alt sex, pentru că, iată, căsătoria între indivizi de același sex se poartă.
Sărutul languros a două dive, promovat, de ani de zile, pe canalele tv, a fost de îndată adoptat. Celebrele și periculoasele, spun unii medici, încă cinstiți, silicoane, la așa–zisele „persoane publice” și nu numai, au devenit un obicei intrat în cotidian. Vestimentația s-a eliberat de orice inhibiție și pudoare, dezvelind necuvenit, uneori obscen, trupuri frumoase, e drept, puține, dar dornice, vai, de a fi agresate de privirile libidinoase ale din ce în mai multor dezechilibrați ce populează locurile publice. Cele mai multe se oferă. Privirilor, dorințelor, de cele mai multe ori ieftin, alteori, cele norocoase, scump, prin palatele sau, cîte o vreme, la brațul potentaților și răscopților vremii. Pentru că așa se poartă, pentru că așa au văzut în filme. Pentru că așa se fac banii. Pentru că virușii descompunerii morale macină.
E greu să fii astăzi părinte. Chiar foarte greu. Virozele pîndesc la tot pasul. Greu te poți feri. Unii și-au trimis copiii pe alte meleaguri pentru a fi feriți, dar, așa cum în secolele ce au trecut beizadelele se întorceau de pe la Paris sau de pe alte meleaguri îndepărtate cu suferințe contagioase, la fel și azi, beizadelele moderne se întorc cu viroze și suferințe, chiar mai grele decît cele de acasă.

La contagiune un rol extrem de important l-a avut și-l are și în continuare mass-media. La început cea printată, mai tîrziu televiziunile, din ce în ce mai multe și mai comerciale, acum, sufocant, internetul.

Se promovează, pe bani mulți, incultura, subcultura și prostia.
Se aduc seară de seară pe ecrane, la emisiuni de știri, de dezbatere, de fapt, „oficine” (termen vechi, desuet, comunist) ale celor ce plătesc mai bine din țară sau din afara ei personaje, numite pompos purtători de cuvînt, promotori, comunicatori, sau la pretinsele emisiuni de așa-zis divertisment, personaje dubioase, inculte, tatuate, ca pe vremuri viețașii, apoi maneliști, indivizi fără știință de carte, fără maniere, fără educație, fără morală, fără niciun Dumnezeu. Foștii demnitari-pușcăriași dau acum lecții, se erijează în posibili salvatori ai țării, dacă, evident, vor ajunge din nou la putere, deși averile ascunse prin paradisuri fiscale ar fi suficiente mai multor generații. Alții, condamnați pentru fraudarea țării, stau ascunși de ani de zile pe alte meleaguri, iar cei ce ar trebui să-i transfere la loc de odihnă și răcoare, virusați și ei, nu mișcă un deget. Se prefac că au uitat, în așteptarea unei „alte întrebări”, la care răspunsul să fie grațierea.
Dezacordurile, prostia, obrăznicia, tupeul, infatuarea, disprețul față de oameni, bogăția vinovat neimpozitată, divorțurile, amantele, avorturile, scandalurile, banii populează zi de zi mass-media. Concurența, goana după banii aduși de rating, sponsorizările dubioase, la negru, banii nemunciți alungă decența. Virușii pătrund prin toate canalele, iar dacă cei tineri cad în mrejele obsesivei maladii televizioniste, sau ale internetului, boala se instaurează periculos de repede și, de cele mai multe ori, devine cronică.

Alături de toți acești viruși ar fi nedrept să nu-i remarcăm și pe alții, mai puțin știuți, care ne macină sănătatea, și așa șubrezită. Fast-foodul, care ajută infarctele, plantele halucinogene și narcoticele, plantele psihotrope, în anii din urmă etnobotanicele, alături de altele, au făcut ca, în vocabularul limbii române, să apară cuvinte noi: dezintoxicare, stupefiante, politoxicomanie, sevraj, supradoză, toleranță, toxicoman,etc. Iată că pînă și limba a fost virusată. Rău de tot.

Cum spuneam, societatea, se pare că iremediabil sau cel puțin pe termen prea lung pentru generația mea, s-a virusat.
Ce putem face?

Cred că, pentru început, pentru că trebuie să existe un început, să alegem bine. Pentru că, nu peste multă vreme, poate chiar mai multă vreme decît ar fi legal și moral, deși gurile rele spun că între legalitate și morală nu există nicio legătură, vom fi invitați să votăm. Să ne alegem pe cei care trebuie să trateze societatea. Să fie medici buni. Să știe să o vindece, să o ferească de viroze, de suferință, de durere, de promiscuitate și vulgaritate, prăbușire economică, de excludere socială, de subcultură și incultură. Să facem, așadar, prevenție și terapie. Și apoi să muncim. Să nu ne uităm țara. Să ne întoarcem acasă, să ne întregim familiile, atît cît a mai rămas din ele, să ne recîștigăm credința în Dumnezeire și în morala creștină, din nou să muncim, să o facem pentru copiii noștri, pentru nepoți și pentru memoria celor care au fost și care, poate, de undeva de sus, ne privesc pe noi și țara…
Apoi, vom vedea.

 

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site web foloseste cookie-uri pentru a va imbunatati experienta. Vom presupune ca sunteti de acord cu asta, dar puteti renunta daca doriti. Accept Citeste mai mult