Revoltă etnică într-o comună din Neamţ. Membri ai comunităţii rome le-au făcut traiul insuportabil

O infracţiune comisă de patru tineri, victimă fiind un adolescent de 16 ani, a determinat reacţia localnicilor din Borca, care spun că sunt sătui de comportamentul unor membri ai comunităţii rome, din ce în ce mai numeroase și mai agresive.

O stare tensionată este de câteva zile în comuna Borca, judeţul Neamţ, acolo unde localnicii spun că s-au săturat de ceea ce le este dat să îndure, de mult timp, de atitudinea unor membri ai comunităţii rome. Iar o infracţiune cu violenţă, petrecută la sfârşitul săptămânii trecute, a determinat reacţia localnicilor. Un adolescent, Damian Cârjă, de 16 ani, a fost bătut cumplit de patru indivizi, care fac parte din etnia romă, care l-au jefuit, luându-i un telefon mobil.

În urma agresiunii, victima a ajuns desfigurată şi cu grave leziuni craniene la un spital universitar din Iaşi. Incidentul a determinat mobilizarea fără precedent a localnicilor, prima dată pe reţelele de socializare, fiind creat şi un grup de Facebook intitulat „Şi eu pot fi Damian“, fiind pus la cale o acţiune de protest, dar şi de solidaritate cu tânărul aflat acum în spital, care a avut loc joi, 24 septembrie, la ora 13.00.

Distribuie prietenilor

Se dorea organizarea unui marş prin comună, punctul de plecare fiind din faţa Liceului „Mihail Sadoveanu“, dar acesta nu a fost aprobat din cauza epidemiei de COVID-19, fiind aprobată doar o adunare, cu maxim 100 de persoane, cu respectarea măsurilor de siguranţă. Dar, la manifestaţie, s-au adunat mai mulţi săteni decât s-a dat voie în bazarul din Borca (unii asistând de la distanţă) – semn că răbdarea oamenilor a ajuns la limită.

„În urma evenimentului neplăcut ce a avut loc în comuna Borca, am hotărât să organizăm un marş în semn de solidaritate faţă de Damian. Punctul de plecare e de la poarta liceului. Marşul este legal, fiind aprobat de primărie“, spunea organizatorul Radu Emil Constantin, pe contul lui de Facebook.

Oamenii au adus acuzaţii şi administraţiei locale, că le acordă ajutoare sociale şi le permite să locuiască fără forme legale, dar şi Poliţiei, care nu s-ar implica suficient pentru a controla fenomenul infracţional, fiind multe îndemnuri gen: „Să ne unim şi să-i scoatem afară din comună!“. Sunt și îndemnuri la calm. Un elicopter a survolat zona, dar etnicii minoritari nu par a fi intimidati.

Citește mai mult pe adev.ro