AM Press Logo
Muzeul Pietrei

România, în topul țărilor UE amenințate de deșertificare și inundații violente

În întreaga Europă, incendiile din 45 de țări au ars în total 1.624.381 de hectare, aproximativ o suprafață de dimensiunea Muntenegrului, potrivit datelor Sistemului european de informații privind incendiile forestiere (EFFIS).

Degradarea terenurilor afectează în România 43% din suprafața agricolă a țării
România, cu cele 162.518 ha de vegetație arsă, a fost printre țările cele mai afectate anul trecut, cele mai mari suprafețe fiind localizate în județul Tulcea.

De asemenea, România a suferit cel mai mult dintre toate statele UE din cauza incendiilor forestiere în 2020, cu 627 de incendii care au afectat 5.151 de hectare, arată un raport realizat în Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord, al Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene, citat de Jurnalul, potrivit b1tv.ro.

România este unul dintre statele Uniunii Europene grav afectate de deşertificare, cele mai lovite de acest fenomen fiind sudul Câmpiei Române, Dobrogea şi sudul Moldovei.

Numai în judeţul Dolj, solurile nisipoase reprezintă mai mult de 100.000 de hectare, iar în fiecare an suprafaţa acoperită de nisipuri creşte. Curtea de Conturi Europeană a inclus România încă din 2018 în rândul țărilor cu cel mai mare risc de deșertificare, alături de Portugalia, Spania, Italia, Grecia, Cipru și Bulgaria.

Temperaturile foarte ridicate din ultimii ani au influențat extinderea acestui fenomen în fața căruia România – ca de altfel și Uniunea Europeană – nu are încă o strategie pentru combaterea lui.

Luna decembrie a anului trecut a consemnat cea mai mare creștere a temperaturii medii din istoria înregistrării temperaturilor din țara noastră, ea fiind cu peste un grad Celsius.

Acest record s-a înregistrat după una dintre cele mai grave secete cu care ne-am confruntat și care a lăsat în urmă distrugerea culturilor de cereale de pe o suprafață de 800.000 de hectare din cele 5,4 milioane de hectare de teren cultivate cu cereale.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!