Câinele de pază s-a ascuns în coteț și nu iese decât dacă-i dai osul?! E trist, e înfricoșător. Cât despre prognoze meteorologice, vreau să vă povestesc o serie de întâmplări, așa, ca să se mai destindă lumea. Acu’ vreo trei ani, pun la cale cu ai mei un concediu la bulgari. Albena, verde, stațiune frumoasă, munți ce coboară pe dealuri direct în mare, hotel de patru stele, ultra-all-inclusive… ce mai, trai neneacă! Caut pe toate căile, la noi, aiurea, prognoza meteo ca să văd care parte din luna iunie e mai potrivită. Ultima! O.K! Intru pe Accuwether, ca să bat în cuie soarele pe cer în cele șapte zile. Deci soare, soare, de șapte ori soare. Ce am pățit la bulgari oi povesti și-n viața ailaltă. Am făcut în total patru ore de plajă, în rest căderi de apă nesfârșite, de rămăseseră barurile cu sticlele goale. Băuseră rușii și apa din vazele cu flori! Asta tot n-ar fi fost nimic! S-a rupt Albena-n două, norocul nostru că eram în nord, pentru că sudul a fost măturat de râurile umflate de ploi ce curgeau de pe dealuri și săpau la temelia hotelurilor, într-atâta încât recepția ultimului hotel a căzut în piscina de la subsol. Belea! Ce credeți că s-a-ntâmplat cu românii care erau cazați în acele hoteluri? Au venit reprezentanții firmelor de turism cu liste pe care apăreau doar numele nemților cazați. Românii? Cu bagaje pierdute, mașini făcute una cu nisipul, așteptau o mână de ajutor care nu sosea de nicăieri. Îmi povestea un oltean care a fost relocat în hotelul unde stăteam noi, cum i-a izbucnit din rărunchi indignarea pentru o asemenea discriminare, într-un asemenea moment între viață și moarte și cum, fără să-i mai pese de vreo listă și-a urcat copiii și nevasta în mașinile de armată din cel de-al doilea răboi mondial, cu care veniseră bulgarii să-i salveze. Mi-a spus că era gata să moară cu ei de gât! Într-un final au apărut americanii de la o bază N.A.T.O. din apropiere și-așa au fost evacuați. Ce femei, copii, bătrâni, să aibă prioritate într-un asemenea dezastru? Nu dom’le, nemții! Primeam telefoane din țară „ Tania, sunteți sinistrați?„ Ce ploi, ce furtună! Venea dinspre România o negură densă și grea. Mi-am zis că-i musai să privesc o asemenea rupere de nori. Mi-am luat un cocktail „Orgasm„ și m-am așezat comod într-un fotoliu retras la cinci metri sub o pergolă, mulțumind în gând metorologilor lumii. Când a ajuns în dreptul meu negura, s-a dezlănțuit iadul. Trei fulgere s-au unit într-unul care a despicat marea ce mugea năprasnic. Tridentul? Când a-nceput să plouă, perdeaua de apă mi-a obturat vederea. Ce ploi diluviene ne-au urmat și la întoarcerea în țară! Nu-ș-cum am scăpat întregi, norocul a fost cu o mașină puternică, mașină care a ținut piept puhoaielor. Nimic nu mai vedeam în față, era ca o ceață densă coborâtă aiurea în adâncuri de ape. Acum, când vă povestesc, încă mă traversează spaima din pragul ce ar fi putut fi ultimul. Au murit câțiva oameni atunci. Noi am scăpat cu bine-n final, iar eu am vizionat cea mai teribilă furtună la țărm de mare. Acum , de aș vrea să descriu o furtună, știu cum s-o fac. Greu cu ziariștii, greu cu acea parte a presei care se vinde pe bani puțini și mai greu cu aceea care se vinde pe mulți bani. Am vrut cândva să mă fac ziaristă și când m-am dus să mă înscriu la „Facultatea de Filozofie„, în anul 1980 cel de dinaintea transformării unei părți a ei în „Academia Ștefan Gheorghiu„ secretara m-a-ntrebat„ UNDE-I DOSARUL DUMNEAVOASTRĂ?„ Aoleu, care dosar? Ăla care trebuia depus acu’ o săptămână ca să fie verificat, îmi răspunde ea cu o voce lipsită de inflexiuni. Prafu’ s-a ales! Ziceți că nu mai e cazul să jelesc și-acum amărăciunea acelui moment? Și totuși, eu mă trezesc dimineața, vă citesc editorialele (ale lui Lucian Avramescu n.r) ca să știu exact cum să pun accentele când bărbatul meu îmi va cere: Ia zi, ce-a mai scris nen-tu Lucică, iar eu citesc ca și când aș recita și mă bucur. Salutări!