Tania Tudorica: Iscoada

Prin ochii mei tresar frunze zimțate de arțar,

trec rotocoale de fum închegate pe coșul de umbră,

se zbate un păianjen rămas fără pânză

Distribuie prietenilor

s-ajungă din urmă regina furnică,

pe când clipesc stăruitor doar ca să scap de frică.

Incolor mi-e câmpul vizual,

inodor, tot spectrul de arome.

S-a întâmplat ceva fenomenal când nu eram acasă?

Un trubadur hoinar m-a căutat?

Ce mi-a luat din curte,

ce-a lăsat pe terasă?

Poteci întunecoase a ascuns sub pași furișați?

Miresme luminoase a dezgropat din cerul drapat în albastru?

Cad stropi aurii din mandarina stoarsă într-un pahar din chihlimbar,

iar gustul acrișor îmi înfurnică privirea

din care dispar, pe rând dispar,

fluturi metalici ce-și caută menirea doar în zona umbroasă a nopții.

Trece, ca o iscoadă, lumina rece,

rămâne și mă scaldă lumina caldă…