Și candela și spicul, și muntele și marea, și apa și pâinea, toate au inima și ochii lui Dumnezeu.
Îl putem privi de fiecare dată de-aproape, ne poate privi pe fiecare dintre noi în ochi, trebuie doar ca noi să avem ochii pentru văzut, nu doar pentru privit. Că, uneori din cauza copacului nu vezi pădurea, asta e altceva; și-n copacul acela, în frunza și scoarța lui îl poți vedea pe Dumnezeu. Trebuie doar să ai ochiul format, să distingi mâna și ochii Creatorului care-ți sunt mereu în preajmă.
De te va întreba ceva, îi poți răspunde prin vers, prin cântec, prin zâmbet; te va înțelege de fiecare dată, va pogorî asupra ta lumina candelei pe care fiecare o avem în inimă, în suflet, va ști că nu te-ndoiești de credință, va simți la rându-i că-l privești. De-aproape, de foarte aproape.
Că-i deal ori munte, că-i vale, ori mare, că-i râu, ori lac, acolo oriunde te afli îl poți privi, îi poți și vorbi. Și fie că-l vei ruga, fie că-i vei mulțumi, va fi foarte aproape. Trebuie doar ca tu, creștin minunat, să ai puterea de a vedea ceea ce privești și-atunci, la rându-i, EL te va înțelege
