Zi mare? Două politici se bat în buruieni

Lucian Avramescu 1 1

Mă găsesc la Sângeru,în spatele pereților răcoroși de piatră ai casei bătrânești pe care am rezidit-o și încercuit-o cu sculpturi și i-am pus, în curți, nasturi de piatră pe paltonul vegetal. Stau înăuntru ocrotit de arșița care dă năvală peste tine de parcă te-ai găsi, afară, la gura unui cuptor sau de-a dreptul sub răsuflarea puterii celui din smoală. La București arde asfaltul. Ar arde și aici dacă s-ar găsi asfalt. Un avantaj există totuși – răsuflarea pădurilor care trimite o boare intermitentă ca o iertare de păcate.

E ziua morților, numită în calendarele desenate de popi, ”Moșii de Vară”. Bunica fierbea un mălai mare în lapte de capră, dădea cu nițel zahăr în el și-l răsturna cu lingura mare de lemn pe frunzele de nuc sau de viță. Varianta cu orezul nu-mi place fiindcă nu poate concura gustul unei amintiri. Am fost afară în grădină, prima oară la 6.00, când soarele era deja sus. Fina Gica prășea singură, porumbul năpădit de buruieni. Jan, bărbatu-său, s-a cam înmuiat și ea face față greu muncii. Drăcuie uneori, o aud peste gard. Azi trebuia să împartă pentru morți și să se ferească de munci că se usucă porumbul. Se usucă dacă nu-l prășești, zice ea. Morții, dacă tot au murit, mai așteaptă. Ultimul mort din familie ei a fost nea Victor, tatăl bărbatului ei, pe care l-a afurisit mereu să se ducă mai iute. S-a dus, cărând indiferent blestemele noră-si, după ce a trecut bine de 90 de ani. Înțeleg de ce sapă de Moși fina Gica și nu se ține de poalele bisericii ca alte muieri din sat, lipite mereu de cele sfinte.
La poartă vine o rudă dinspre ai lui Velcea, cu o tavă. Împarte pentru morți. Plânge când aprinde o lumânare. Plânge și mai tare când o aprinde pe a doua, pentru Vasile. Nevastă-mea se uită spre mine, cerându-mi ajutorul. Ar vrea s-o liniștească. Las-o, îi fac semn discret. De asta a venit, să plângă, să se elibereze. Morții sunt cu ochii pe ea.
Când am ieșit din nou, să-mi inspectez orătăniile și plantele, soarele mi-a deșertat o găleată de foc în scăfârlie. Mai spre Cricov, adie râul. Îmi potrivesc o pălărie cu boruri care-mi ține umbra până la umeri. Aveam una de mexican, luată de pe acolo, sub care încăpeam tot, ca sub o cupolă. S-a rupt. În spatele grădinii mele are loc arabil Gheorghe. A prășit sigur și acum dă cu o măzăriche albă, azotat, pe care-l pune cu mâna la rădăcinile plantelor. Îți dau eu gratis, i-am zis, gunoi de grajd. De ce folosești chimicale? Am și eu gunoi, de la cal, dar e mai greu de pus. Ăsta face planta mare. Ce să-l mai contrazic? Molima chimică a dat în mulți. În cei care au ceva bani. ”Ecologici” sunt doar săracii și eu care am interzis atingerea curții și grădinii mele, fiindcă restul terenurilor sunt abandonate, cu soluții de la magazin. Cad merele și fac viermi? Să cadă. Unul, de gust, îmi va rămâne și mie. Nici Gheorghe nu ține ziua de azi, asortat la costumația Bisericii. Și el e țăran cu toate că are un frate care s-a stabilit prin Brazilia. Dacă ai pe cineva în străinătate, se cheamă că nu prea mai ești țăran!
După schimburi de vorbe, fiindcă sunt dispus mereu la dialog, cu mai mulți, în grădină și la poartă, constat că satul s-a împărțit azi în două tabere. Una e a celor bisericoși, cu gândul la pomenirea celor duși, ținând datine care altfel mor și ele ca morții. Altă tabără e a asudaților care prășesc pe țarnă, arși de soare, cu ochii năuciți și bulbucați de muncă și de caniculă. Vică a fost ieri la doctori, la Ploiești, să se caute prin analize. Până-i vin rezultatele prășește cu calul printre rânduri. Cal și om sunt tot una, ființă nădușită bicefală, urcând și coborând sisific un loc al lor de pe Cărpiniște unde nici tată-său care-a murit nu făcea nimic, dar se încăpățina să pună porumb. Pune și Vică și băiatul lui Vică, la rându-i tată de copii. Doar cei plecați în Spania absentează și dintr-o tabără și din cealaltă. Ce o mai fi prin politică nu știu și nici nu vreau să aflu. Țin sărbătorile, vin Rusaliile și,nevricos cum mă știu, dau cu pixul în vreunul și-n loc să-l omor, îl cotonogeasc doar nițel și-l fac, pe deasupra, nemuritor. Mai mult, te poate trăzni Sfântul Ilie. De ce să mă încarc eu cu energii negative? Lasă-i pe ei sub fulger că și dacă-i pedepsesc cu o mâzgălitură e tot degeaba.

Parteneri