Constantin Necula: Bărbaţii mor mai repede decât femeile, pentru că nu-şi deschid inima, nu se exteriorizează atunci când suferă. Femeile, în general…
Preotul Constantin Necula ne sfătuiește să nu ţinem suferinţa în noi. Vorbeşte! Împărtăşeşte-o cu altul.
– Câteodată, durerea este mai presus de puterile omeneşti, şi oamenii, chiar şi cei credincioşi, se pierd. Cum să rezistăm suferinţei? Există paşi de urmat?
– Întâi de toate, dacă suferi, vorbeşte despre asta, nu ţine în tine, împărtăşeşte durerea cuiva apropiat, mamei, soţiei, unui prieten bun sau, şi mai bine, duhovnicului – căci harul lui se va revărsa şi spre tine. Bărbaţii mor mai repede decât femeile, pentru că nu-şi deschid inima, nu se exteriorizează atunci când suferă. Femeile, în general, scot din ele trăirile lor şi astfel se vindecă mai repede.
Când lăsăm să se acumuleze stările de rău în noi, fără să le deschidem nicio supapă, la un moment dat, ele se transformă în boală. Biserica spune adevărul ăsta de două milenii, iar acum o confirmă şi oamenii de ştiinţă, care au descoperit că emoţiile neîmpărtăşite sunt transformate de creier în substanţe chimice, care ne invadează celulele corpului. Astfel, fericirea sau nefericirea sunt transmise inimii, ficatului, rinichilor, intestinelor… Deci, înainte să apară, bolile au fost disfuncţii ale sufletului. De aceea, este foarte important să ai un duhovnic, căruia să-i spui necazul tău. Prima mea întrebare, când vine cineva la spovedit, este aceasta: „Ce te apasă?” – adică „spune ce e în sufletul tău”. Şi atunci, credinciosul îmi zice ce supărări are şi, deodată, se înseninează şi se simte mai uşurat. Mai mult decât atât, atunci când spui cuiva problema ta, primeşti sfaturi.
Mai mult pe Secretele.com
Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]






