Ce glorie, cândva! Te salutau, trecând pe lângă ei, salcâmii înfloriți. Eu muream în fața televizorului, ăla împuținat, când ratai o minge banală, dar făceai metafore geniale din aceeași minge – în racheta altora, plictisită. Niciodată nu ai jucat tenis, e drept, cu limba română, rezumată la gang și bășcălie. Gâlcevos și tandru rareori, erai și ai rămas în istoria tenisului mondial ca un rebel blestemat să aibă talent. Azi te-au așezat pe burtă, nițel beat, sau mai mult, ”milițienii” pe care-i aveai cândva la degetul mic cu care țineai racheta. Bietule! Arăți urât, câlții părului îți lunecă pe urechi, disciplinatul Țiriac, colegul tău mai puțin înzestrat cu harul de a face giumbușlucuri cu ghemul de zăpadă, a construit o uriașă avere. Rigoare, diplomație, talent în jocul – pe care tu nu l-ai prins – cu miliardele. Ai rămas un plebeu plin de fumuri, căruia nu-i vine să creadă că ”milițienii” (aici ai destulă dreptate) îl pun cu fața la asfalt și nu-l tratează ca pe un general, ci ca pe un borfaș și bețiv de rând. Unii spun că ai primit și șuturi în coaste. Mi-e milă de tine, campionule. Ai îmbătrânit urât, iar lumea – lângă tine – a îmbătrânit și mai hidos. Năclăit, ai ieșit iar în șosea, pe motoretă, să te arăți mare, lovind ghemul alb învingător de altădată. N-a fost lung de linie, ci lat de prostie. Ăștia te-au făcut zob pe paragrafe de lege și un ”milițian” șef a vorbit în fața tuturor televiziunilor, greoi și bolovănos, dar convingător, despre cât ești tu de infractor. Tu ameninți că-l dai la CEDO, dar aici nu știe nimeni ce-i ăla, iar singura instanță se cheamă, politic, ministrul lui de Interne și ministrul ministrului, care are mustață. Doar de ăștia le e frică celor cărora tu le zici milițieni și nu de Gloria ta, care a devenit obiect muzeal.
Ai fost, bietule Năstase. Cândva. Din ce ai fost ca sportiv, n-a mai rămas nimic să te apere. Nu ai, ca Țiriac, avere, nu ești în clasamentul miliardarilor Forbes, nu mai ești nimic. Eu doar îmi mai amintesc emoțiile unice pe care le-am trăit când erai rege al terenului de tenis. Îngâmfarea, neputința de a fi lucid și a-ți gospodări frumos Gloria, ți-au rezervat o bătrânețe urâtă. Mi-e milă de tine, bietule, victimă a ”milițianului” care vorbește la televizor. Dar un milițian e pitit și în firea și sufletul tău de golan de stradă mărunt. Pe asfalt, lipită cu nasul de praf, beată și nevenindu-i să creadă, se afla emoția românilor de cândva. Pe șosea, înfrântă de un lumesc exces și de neadaptare la vremi, a fost și o bucățică din noi, cei care te-am văzut și altfel și regretăm că suntem contemporani unui declin sinistru. Generațiile de azi nu te mai află decât în ipostaza matinală în care te-ai arătat jalnic și hidos, într-o lume hidoasă. Mi-e milă de tine, campionule!

Lucian Avramescu