Lucian Avramescu: Nu cer audiență la Facebook
m-avertizează bunii mei prieteni
cu care-mpart iluzii pe Facebook
că mesagerii poștei nevăzute
mesajele, subit, nu le mai duc
azi traficul, numit astfel, murit-a
pe AMPress nu-s știri, nici poezie
iar din amicii mei, sunt multe mii
niciunul, plictisit, nu mă mai știe
Petruța-mi scrie, parcă supărată,
că în biserică am fluierat,
când ciufulit-am nu știu care doamnă
care își face veacul în Palat
un alt amic îmi spune că pământul
nu doar la noi, e zilnic la control
o percheziție aproape corporală
în care stai cuminte-n fundul gol
reclamă, nu sta bleg, la cârmuire
îmi spune revoltat un alt amic
ce naiba, n-om fi sclavi pe-a lor moșie
ieși din bârlog și fă scandal un pic
prietene, aici nu-i primărie
Facebookul nu acordă-audiențe
stăpânii informației pe Terra
nu sunt vizibili, abonații-s zdrențe
și-apoi ce rost mai are, sunt aici
jur împrejur, umblă cu avionul
din care nu coboară niciodată
să-și șifoneze între noi fasonul
nu vreau audiență la Facebook
n-am chef să scriu scrisori unui robot
îmi voi trimite cu poștalionul
corespondența, asta sigur pot
8 octombrie 2019, Sângeru