Lucian Avramescu: Nu (doar) românii sunt bătuţi în cap
Acum câţiva ani comentam, într-un articol care mai circulă și acum sub diverse semnături – dar ce mai contează? – interogația unui ambasador străin la București. El se întreba dacă românii nu-s cumva bătuți în cap având cel mai bun cernoziom de pe planetă și cumpărând usruroi din China, fasole din Etiopia și praz din Egipt și tot așa. Mai erau și alte nedumeriri legate de părăsirea unui paradis, pentru iluzii seci. Da, dar noi am lăsat în paragină paradisul!
Azi găsesc constatarea, de astă dată a unui conațional, că suntem bătuți în cap, cu trimitere la înalt prea auritul popă al Tomisului care cheamă tot poporul la pelerinaj de o sărbătorire de sfânt. Nu zice că acel înalt prelat, învelit tot în aur, de la potcap la izmene, e bătut în cap, ci noi, ”românii”.
Are dreptate în privința sfinției sale care mă întreb de ce nu e la pârnaie pentru niște matrapazlâcuri care păreau dovedite, cu parohii și șpăgi mai grase decât ale primarilor care cer jumate pentru asfaltatul unei șosele, din pricina asta asfaltul dizolvându-se la prima ploaie, iar la pușcărie intrând nu politicianul, ci bietul investitor. N-are dreptate în privința românilor care sunt și ei, ca toată lumea, de mai multe feluri. Pe lângă bătuții în cap sunt și mulți nebătuți în cap. Bătuți de soartă, da!
În SUA, unde dă iama aceeași boală cu nume de floare, omorând zeci de mii de americani, unii au ieșit să protesteze cu pietre în geamuri că li se încalcă dreptul de a muri cum au chef. În Germania madamei Merkel, niște nemți, nu puțini, au spart vitrine și au incendiat mașini că sunt împiedicați să bea bere la terasă cu amicii. În Franța, care e campioană europeană la morți de coronavirus, sunt nemulțumiri gălăgioase ale urmașilor lui Balzac și ai Bastiliei. Ei l-ar ghilotina pe Macron ca pe Ludovic al XVI-lea în piața publică fiindcă îi pune să umble cu mască.
Nene cititorule, eu cred că o bună parte din viețuitoarele bipede de pe Terra, cele bănuite de a fi gânditoare, sunt bătute în cap. Virusul ăsta a salvat România de o insultă parțial cuvenită. Nu românii sunt bătuți în cap, iar dacă sunt, nu sunt singurii în universul planetei albastre cu urmele unor măciuci în scăfârlie care i-a prostit. Seară bună!