AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Rugăciunea care se spune de Revelion. Este grabnic ajutătoare

 

La trecere dintre ani, pe lângă dorinţa pe care ne-o punem fiecare, este bine să rostim și o rugăciune. Această rugăciune care se spune de Revelion face minuni și este grabnic ajutătoare. Unora le poate schimba viața. Se rostește imediat după miezul Nopții dintre Ani, potrivit libertateapentrufemei.ro.

„Doamne Dumnezeul nostru, Preasfântă Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt,
Ţie, Doamne, ne plecăm genunchii sufletului şi ai trupului nostru. Ţie singurului Bun şi fără de păcat, Ţie adevăratului Dumnezeu, care ai făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele, toate cele văzute şi nevăzute. Ţie, Dumnezeule, ne închinăm, Te lăudăm, îţi mulţumim şi Te rugăm. Caută cu milostivire spre smerita noastră rugăciune şi primeşte mulţumirile, laudele şi cererile noastre.

Te rugăm, Dumnezeule, să ne dai răbdare, înţelepciune, dragoste desăvârşită, nădejde nezdruncinată şi toate virtuţile care ne trebuie ca să ne mântuim. Apără-ne de oameni gâlcevitori, de oameni rătăciţi, de patimi şi păcate. Ajută-ne, Doamne, să nu ne lepădăm de Tine în nici un fel. Te rugăm acum, Dumnezeul nostru, să cauţi cu milostivire. Și să faci ca să fie primite la Tine toate cele lucrate de noi, nevrednicii în numele Tău, în anii trecuţi până în clipa de faţă: rugăciunile, cântările, milosteniile la săraci şi toate ostenelile noastre. Căci ştim că noi nu avem nimic al nostru, ci am luat totul dintru ale Tale.

Învrednicește-ne, Doamne, cu harul Tău!

Deschide Doamne urechile sufletelor noastre, ca să audă glasul trâmbiţei Tale celei de mântuire şi să înviem pentru viaţa veşnică. Trimite tuturor creştinilor din toată lumea har şi putere, ca să biruiască pe satana. Și vino în ajutor la tot creştinul cel necăjit şi întristat, care are trebuinţă de ajutorul Tău. Doamne, noi, oile păşunii Tale, nu avem nici o altă apărare, ci numai Tu eşti apărătorul nostru cel puternic şi numai în Tine ne încredem, de aceea te rugăm să ne ajuţi şi să nu ne lepezi de la faţa Ta.

Adu-Ţi aminte Doamne şi de cei adormiţi din neamurile noastre, de părinţii noştri, de toţi fraţii şi surorile care au plecat dintre noi, de toţi cei ce s-au pomenit la Sfintele Liturghii şi sărindare şi pomeneşte-i întru împărăţia Ta. Auzi-ne şi pe noi, Doamne Dumnezeul nostru, cum ai auzit pe Ucenicii Tăi când Te rugau, cum ai auzit pe Prooroci, pe Mucenici, pe Ierarhi, cum ai auzit pe Sfinţii Părinţi şi nu ne lepăda pe noi de la Faţa Ta, că zidirea Ta suntem şi pe alt Dumnezeu nu ştim, ci numai Tu eşti Dumnezeul nostru în care credem şi căruia ne închinăm Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!