AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Spectacol caritabil de colinde și obiceiuri, duminică, 18 decembrie, la Apostolache – Prahova, pentru Mihai Olaru, un tânăr de 19 ani, imobilizat la pat

 

Duminică, 18 decembrie 2022, începând cu ora 15.00, la Căminul Cultural din comuna prahoveană Apostolache, va avea loc un spectacol caritabil de colinde și obiceiuri, pentru a-i veni în ajutor lui Mihai Olaru, un tânăr de 19 ani, imobilizat la pat, în urma unui cumplit accident. Evenimentul a fost gândit de Daniela Radu, coodonator al Grupului „Bujorel de Prahova”, în parteneriat cu Mănăstirea Apostolache, al cărei preot paroh este Adrian Enescu.

Intrarea este liberă, dar fiecare participant poate face o donație pentru tânărul Mihai din satul Valea Dulce, comuna Podenii Noi, pentru care tratamentul zilnic se ridică la aproximativ 500 de lei. Ce dar mai prețios putem face în preajma Nașterii Domnului, dacă nu acela de a sprijini din puținul nostru, un seamăn greu încercat?

Spectacolul caritabil de duminică va fi susținut de nume de rezonanță din folclorul românesc, precum și ansambluri cunoscute iubitorilor de folclor. Priviți afișul, și vă veți convinge!

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!