AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Tragedie de nedescris la Balul Bobocilor. Fiica interpretului Igor Cuciuc s-a stins în circumstanțe șocante

Aseară, pe 15 noiembrie, la Centrul de Excelență „Ștefan Neaga”, unde era elevă Andreea Cuciuc, s-a organizat Balul Bobocilor. După petrecerea de la școală, Andreea, împreună cu prieteni și colegi, a continuat să sărbătorească într-un bar din sectorul Botanica. Echipa TV8 a mers la localul în care tinerii și-au petrecut seara.

Incidentul tragic a avut loc în jurul orei 21:30. Potrivit colegilor, Andreea s-a plâns că avea dificultăți de respirație. Deși a ieșit afară pentru a lua aer, situația ei nu s-a îmbunătățit. Tânăra a decis să plece acasă și a chemat un taxi, dar starea ei s-a agravat rapid. Colegii au apelat ambulanța și au încercat să-i acorde primul ajutor până la sosirea medicilor.

Unul dintre colegii fetei a povestit echipei TV8 despre momentul critic:
„Cât așteptam ambulanța, Andreea s-a așezat jos, spunând că nu mai poate respira. O colegă m-a chemat și am încercat să o ajutăm. Am făcut tot ce am putut. Când ambulanța a sosit, Andreea deja leșinase. Medicii au început resuscitarea în mașină, dar nu au reușit să o salveze.”

Printre cei prezenți la tragedie s-a aflat și tânărul interpret Oleg Spînu, coleg al Andreei. Acesta a povestit că nimic nu anunța o asemenea nenorocire:
„Am fost la petrecere după Balul Bobocilor, într-un restaurant. Am dansat alături de Andreea, părea totul normal. Apoi, după un timp, am ieșit afară și am auzit strigătele colegilor. Am coborât scările și am văzut-o pe Andreea înconjurată de colegi care încercau să o ajute. Nu putea respira, îi era foarte greu. I-au făcut respirație artificială, dar…”

În ciuda eforturilor medicilor, Andreea nu a mai putut fi salvată. După aproximativ 45 de minute de resuscitare, echipa medicală a constatat decesul.

Igor Cuciuc, îndurerat: „Ultima poză a Andreei… și câteva ore mai târziu s-a stins”

Interpretul Igor Cuciuc a publicat pe rețelele de socializare ultima fotografie a fiicei sale, realizată înainte de tragedie, la Balul Bobocilor. Artistul este profund marcat de pierderea unicei sale fiice, care s-a stins subit în seara de 15 noiembrie, în condiții încă neclare.
„Ultima poză a Andreei de la Balul Bobocilor cu colegii… și peste câteva ore a decedat!”, a scris Igor Cuciuc pe Facebook.

Andreea Cuciuc va fi condusă pe ultimul drum luni, 18 noiembrie. Trupul neînsuflețit al tinerei va fi depus duminică, 17 noiembrie, la ora 17:00, la biserica din Cimitirul Central Armenesc.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!