14 șefi de stat, în tribună cu Putin, la finala Campionatului Mondial de Fotbal
Mai mulţi şefi de stat vor asista, duminică, la finala Cupei Mondiale de fotbal, dintre naţionalele Franţei şi Croaţiei, alături de liderul de la Kremlin în loja oficială.
“La finală sunt aşteptaţi preşedintele Abhaziei, preşedintele Armeniei, preşedintele Belarusului, preşedinta Croaţiei, preşedintele Franţei, preşedinteleGabonului, premierul Ungariei, premierul Kîrgîstanului, preşedintele Republicii Moldova, preşedintele Palestinei, emirul Qatarului, premierul republicii Sao Tome şi Principe, preşedinteleSudanului, preşedintele Osetiei de Sud”, se arată într-un comunicat al Kremlinului.
Potrivit realitatea.net, consultantul politic Cozmin Gușă a remarcat că Putin a invitat la finala Campionatului Mondial de la Moscova liderii unor țări care se află în zone de conflict înghețat pentru a merge cu “poza de grup” la negocierea cu Trump.
“Dacă o să analizați cu cine se întâlnește la finala Cupei Mondiale o să vedeți că va fi înconjurat de tot de felul de lideri ai unor țări care se află în zone de conflict înghețat, cum ar fi Armenia, Abhazia, Belarus, Moldova, Kîrgîstan, Qatar, Osetia de Sud…Deci o mișcare de șah geopolitic se desfășoară cu ocazia finalei Campionatului Mondial”, arată Gușă.