Românii se pregătesc pentru un Festival al Grătarelor. Nu-i glumă!

Renumită pentru caşcaveaua de aici, de altfel motiv de festival în fiecare toamnă, comuna prahoveană Valea Doftanei urmează să găzduiască şi un alt festival, tot cu tematică gastronomică, dedicat preparatelor la grătar.

Numele va fi chiar Festivalul Grătarelor, iar prima ediţie, de o zi, ar urma să aibă loc în această vară, pe 3 august, lângă barajul Paltinu, a anunţat primarul din Valea Doftanei, Lucian Costea.

Evenimentul se va derula lângă barajul Paltinu, într-un parc de relaxare şi picnic aflat momentan în lucru şi care ar urma să fie inaugurat în iulie, cu aproximativ o lună înainte de festival, amenajat printr-un parteneriat dintre Primăria Valea Doftanei şi producătorul de bere Ciucaş, a mai precizat primarul, conform Actualitateaprahoveană.ro.

Distribuie prietenilor

Deviza pare a fi ”Hai la mici, hai la friptane!”, iar grataragiii din toată țara sunt invitați să se  înscrie la concursuri gen ”Cine dă gata rumenit cel mai mare mic!” și altele de același gen. Sportul național al grătarelor cu mici și nu doar, pare a-și găsi, în sfârșit, pe Valea Doftanei, locul potrivit pentru a se legitima.

Mădălina Stoica, AMPress