Viitură devastatoare la Rucăr, femeie luată de ape din casă
O viitură devastatoare s-a produs vineri după-amiază în Argeş. Mai multe gospodării din localitatea Rucăr au fost inundate, 10 localnici au fost evacuaţi, iar o femeie a fost lovită de lemne groase şi a suferit fracturi la picioare.
Echipajul Serviciului de Ambulanţă Argeş nu a putut ajunge la rănită din cauza aluviunilor care au blochat drumul. DN 73 este blocat la Rucăr din cauza resturilor vegetale de mari dimensiuni şi a noroiului gros.
Femeia a fost luată efectiv de aluviunile care au trecut prin pereți. Victima a suferit fracturi la picioare și a fost transportată la spital. Alte 10 persoane au fost evacuate.
Bilanțul pompierilor pare unul desprins din filmele de groază. „În comuna Rucăr, punct Valea Stăneşti, până acum, au fost identificate 8 case afectate (2 în proporție de 80%, 1 in proporție de 50%, 5 în proporție de 40%). Sunt și câteva autoturisme avariate. Aluviunile au circa un metru grosime”, declară Mădălina Epure, purtătorul de cuvânt al ISU Argeş.
Detalii pe Realitatea de Argeş