AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Boxul, un sport care trebuie oprit? Hugo Santillan, al doilea boxer care moare în ring, în decurs de o săptămână

Lumea boxului este în șoc, după ce un al doilea boxer a murit, în numai o săptămână, din cauza loviturilor primite în ring. Argentinianul Hugo Santillan a decedat la spital, în urma unui meci cu uruguaianul Eduardo Abreu, transmite CNN.

Boxerul rus Maxim Dadashev a murit marți după ce a fost operat de urgență pe creier, din cauza unui hematom subdural cauzat de loviturile aplicate de către Subriel Matias, în timpul meciului de vineri.

Astăzi, Consiliul Mondial al Boxului a anunțat într-un comunicat de presă că „am primit vestea foarte, foarte tristă cu privire la moartea lui Hugo Santillan, în vârstă de 23 de ani, care a avut loc la Spitalul San Felipe din Buenos Aires”.

În timpul meciului de categorie superușoară, Santillan a leșinat chiar în timp ce arbitrii anunțau rezultatul, egalitate de puncte.

Medicii au constatat că, din cauza loviturilor, creierul lui Santillan a început să se umfle, afectându-i și restul organelor. Boxerul nu și-a mai revenit din comă conform DIGI24.ro

Nu este prima dată când duritatea boxului iscă întrebări legate de legitimitatea acestui sport care a presărat sute de morţi în ring. Cei doi mari boxeri profesionişti decedaţi în această săptămână în urma loviturilor primite în ring întregesc o serie tragică şi readuc în actualitate întrebarea dacă nu e timpul ca acest sport să fie oprit.

Mădălina Stoica, AMPress

 

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!