Cristian Tudor Popescu, la spital, bolnav grav de coloană și tratat eficient de ”încredere în oameni”

Cristian Tudor Popescu a fost internat în spital, ”aproape complet epuizat fizic şi psihic de durere”, cum scrie pe Facebook. Jurnalistul povestește cu umor, că după ce doctorii l-au îndreptat, de la poziția aplecat, la cea ”erectus”, a constatat și un tratament pe care i l-au aplicat medicii legat de „avariata încredere în oameni“

„Mi-au oblojit încrederea în oameni. Am intrat pe poarta spitalului Academic Ponderas ca o arătare între maimuţă şi om. Adică nu mergeam chiar în patru labe, ci cocoşat pe o cârjă, cam la 60 de grade. Aproape complet epuizat fizic şi psihic de durere. Am ieşit pe poarta aceluiaşi spital după 72 de ore, din nou homo erectus. Asta, mulţumită doctorilor: Mihai Cristescu, Adrian Săftoiu, Alina Constantin, Daniela Godoroja, unei doctoriţe micuţe, drăguţă şi cu ochelari care mi-a stat la căpătâi când îmi era greu şi pe care nu ştiu cum o cheamă, precum şi întreg personalului ce m-a îngrijit cu omenie, în condiţii de eficienţă şi igienă prezente în întreg aşezământul. Mi-au reparat organismul, dar mi-au oblojit şi grav avariata mea încredere în oameni“.

Cristian Tudor Popescu, în vârstă de 62 de ani, pare vioi fizic, face sport (tenis) și colegii nu-l știu ca beteag, cu toate că unii povestesc că ar avea  unele probleme cu coloana.

Distribuie prietenilor

D. Dumitru, AMPress