AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Ungurii dau lovitura şi se extind în aproape toată Transilvania

Şi până acum, prin acte notariale, firmele ungureşti au fost primele care au cumpărat şi cumpără pământ în Transilvania. Acum obiectivul e acoperit de o iniţiativă care sprijină în fapt maghiarii din România. Ungurii dau lovitura.  Vecinii noștri cresc în fața românilor cu un proiect foarte interesant, care va ajuta foarte multe persoane, scrie Capital.ro.

Anunțul a fost făcut chiar de ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, Péter Szijjártó, luni, la Arad. Oficialul a declarat că va extinde și în Transilvania programul Ungariei de sprijinire a fermierilor.

Inițial, acest program a vizat doar finanțarea unor proiecte din Ținutul Secuiesc.

Péter Szijjártó consideră un mare succes etapa a treia a programului de dezvoltare economică transilvăneană, în cadrul căruia au fost depuse 5291 de proiecte din Ţinutul Secuiesc, fiind solicitate pentru dezvoltare, în total, 21,5 miliarde de forinţi (64,5 milioane euro).

“Ţinând cont de succesul programului, am convenit cu Hunor Kelemen să anunţăm următoarea etapă a programului în noiembrie, pentru Partium. Până atunci va fi finalizat conceptul de dezvoltare economică care va clarifica în ce domenii vor fi lansate apelurile de proiecte”, a declarat ministrul, citat de Hirado.hu.

Proiectul, derulat cu banii statului maghiar, e gestionat de o fundație din Ungaria, care canalizează milioane de euro către fermierii din Transilvania printr-un program practic inaccesibil potențialilor beneficiari care nu cunosc limba maghiară. Proiectul sprijină, printre altele, achiziția de terenuri (prin finanțarea întabulării). Doar circa 8-10% dintre beneficiari sunt români, restul maghiari, dar printre românii finanțați de Budapesta se numără și șeful PSD Mureș, Vasile Gliga, dezvăluie G4Media.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!