A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Giorgiana Radu: Ochii sufletului văd întotdeauna

0 121

 

Scriem prea mult – îmboldiți de realitatea strâmbă – despre politicieni și (ne)izbânzile lor. Le creionăm dur sau prea blând originea de partid, îi tragem de mustața care amplifică rânjetul nepăsării, rotunjim genunchii silfidelor politicii, în speranța că vor suferi, prin ricoșeu, crampe de conștiință. Da de unde? Interesele sunt prea mari, pentru a se lăsa afectați de niște vorbe așternute pe hârtie. „Ursul merge, câinii latră!”.

Ne lăsăm duși de valul prezentului care abundă în evenimente sumbre, unele tragice, ne fug ochii la fardul strident al societății, și nu suntem atenți la lucrurile simple din jurul nostru, la oamenii care au cu adevărat ce transmite prin ceea ce sunt și prin ceea ce fac. Un astfel de om am cunoscut în această vară, la evenimentul organizat pe 15 august, de poetul Lucian Avramescu, la Muzeul Pietrei.

Este vorba despre Radu Sergiu Ruba, scriitor și radiojurnalist, nevăzător de la vârsta de 11 ani, în urma unei boli. A venit împreună cu frumoasa și distinsa lui soție, Nicole. Văzând-o, și admirându-i trăsăturile armonioase cu care natura a înzestrat-o, primul gând care m-a cercetat a fost, de fapt, o părere de rău. Ce păcat, mi-am zis, că soțul ei nu-i poate privi ochii aceștia frumoși. Dar m-am dumirit repede, dându-mi seama că el vede mai bine decât noi, că-i știe frumusețea de acolo de unde ea izvorăște, de fapt. Ochii sufletului sunt cei care vorbesc cu adevărat despre oameni și despre calitățile care-i compun. De cele mai multe ori, infirmitatea nu e a celui care nu vede, nu aude sau nu poate merge. Mai infirmi suntem unii dintre noi, în superficialitatea noastră. Lipsa văzului e doar un beteșug, compensat prin multe virtuți. Adesea celor „normali” ne lipsesc cu desăvârșire, pentru că le renegăm, prin indolență.

Nu l-am știut pe Radu Sergiu Ruba. Atunci, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, l-am văzut ca om și i-am ascultat discursul amplu și elevat. Acum îl știu și ca scriitor. Romanul „Guantanamo”, apărut anul trecut, arată nu doar talentul pentru care a primit numeroase premii, ci și curajul de a arăta găunoșenia instituțiilor statului. Această carte, dincolo de adaosul literar, poate fi o radigrafie demnă de luat în seamă a României actuale. Este reliefat atât de bine politicul, acțiunile serviciilor speciale sunt izbitor conturate, încât rămâne impresia că realitatea a fost transferată pur și simplu între coperțile acestei cărți.

Un alt punct sensibil, de fapt principalul, în jurul căruia se țese romanul, este Organizația Națională a Orbilor din România (ONOR), care a întâmpinat și, probabil, întâmpină multe nedreptăți din partea celor care ar trebui să sprijine o astfel de instituție.

Radu Sergiu Ruba scrie armonios, tragic, ironic. Ca element unic, pentru mine, care n-am citit biblioteci întregi, dar destul cât să pot face comparații, am găsit la finalul cărții „Toastul autorului”, unde scriitorul închină prețuire și mulțumiri celor care l-au sprijinit în apariția acestui volum. Înlocuirea prea mult utilizatului „cuvânt al autorului”, cu „toast”, vine din belșugul acestui scriitor.

Ce bogați am deveni dacă am descoperi cât mai des oameni de la care să „ciupim” câte o lecție de viață, o poveste, un gest, un cuvânt. Dacă n-am alerga după nimicuri pudrate sclipicios, după bătaia vântului social, dictată de politică și politicieni, după …, am fi mai luminoși, mai imuni la grosolăniile iscate la fiecare colț de … birou, ghișeu, de cele mai multe ori ”colțuri” bine plătite din bani publici.

Oamenii speciali sunt mai greu detectabili, pentru că ei n-au îndrăzneala de a ieși musai în față. Pe ei trebuie doar să vrem să-i vedem, să-i auzim, să-i cunoaștem. Și atunci, câștigătorii vor fi cei care au avut această voință și curiozitate.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More