Coronavirusul, boală pe care unii încearcă s-o facă inexistentă, a luat viaţa unuia dintre cei mai preţuiţi chirurgi ai Spitalului Universitar din Bucureşti. Doctorul, chirurg faimos prin intervențiile lui în perimetrul toracic mai ales, a luat boala în spitalul care nu figura ca al bolnavilor cu coronavirus, dar epidemia s-a înființat și aici, contaminând personal medical și pacienți internați cu alte boli. Moartea doctorului a îndurerat multă lume. El n-a pregedat, internat fiind, să facă o operație care cerea priceperea lui, iar evoluția bolii pe care o contactase părea că va merge spre bine. N-a fost așa, arătând că acest virus care a bulversat planeta este cu adevărat unul parșiv.
”Colegul nostru, dr. Cătălin Bărbulescu a încetat din viată aseară. Gândul nostru să urmărească permanent de acum acest om bun. Spitalul Universitar de Urgenta sufera azi prima pierdere in aceasta lupta cu vremurile”, au scris pe Facebook colegii.
”Mi-a salvat tatăl, prin operația realizată cu mâinile lui magice”, scrie o femeie din Buzău.
Dumnezeu să-l aibă în grijă!
AMPress