
Știrea că CCR a dat dreptate Guvernului privind alegerile este falsă. Judecătorii au transferat totul Parlamentului
Ştirea transmisă ieri de media, din surse aproapiate CCR, prin care judecătorii dădeau dreptate Guvernului să organizeze ca şi până acum alegerile, stabilindu-le inlusiv data, s-a dovedit falsă. Este exact invers.
„Curtea a reţinut că prelungirea mandatelor autorităților administrației publice locale a fost realizată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.44/2020, care a fost aprobată, cu modificări şi completări, de Parlament, prin lege. Or, prelungirea mandatelor autorităților administrației publice locale se realizează numai prin lege organică, adoptată de Parlament, şi nu prin ordonanţe de urgenţă ale Guvernului. În aceste condiţii, Parlamentului îi revenea obligaţia constituţională de a respinge ordonanţa de urgenţă astfel adoptată, şi nu de a o aproba. Totodată, Parlamentul este cel care va reglementa, prin legea de prelungire a mandatelor autorităților administrației publice locale, dacă stabilirea datei alegerilor se realizează prin lege organică sau prin hotărâre de Guvern”, se arată în comunicatul CCR.
Inițial s-a spus că Parlamentul, care este beneficiat al alegerilor, nu poate fi și cel care decide asupra lor. Dominat de PSD, forul legiuitor este interesat să amâne cât mai mult alegerile, prelungind mandatele parlamentarilor, primarilor, consilierilor locali. PSD speră să-ți recâștige poziția dominantă apăsând pedala dublării alocațiilor, măririi cu 40 la sută a pensiilor, ceea ce experții BCR spun că ar fi măsuri catastrofale, România plătind pensiile din bani împrumutați și acumm iar bugetul e la pământ.
C. Zamfir, AMPress