• Home
  • Prima
  • 3 martie, Ziua Mondială a Scriitorilor

3 martie, Ziua Mondială a Scriitorilor

scriitori 1

În fiecare an, la data de 3 martie, este sărbătorită Ziua Mondială a Scriitorilor. Decizia a fost adoptată la cel de-al 48-lea Congres internaţional PEN Club, care s-a desfăşurat în perioada 12-18 ianuarie 1986.
PEN Club a fost înfiinţat în anul 1921, la Londra. Abrevierea PEN se descifrează prin: Poets – poeţi, Essayists — eseişti, Novelists — romancieri.
Ideea înfiinţării Clubului respectiv aparţine scriitoarei engleze C.A. Dawson Scott, iar primul preşedinte al PEN Club a fost John Galsworthy.
PEN Clubul Român a fost creat in 1923 si i-a avut printre iniţiatori pe Liviu Rebreanu, Octavian Goga, Mircea Eliade, Camil Petrescu, Ion Pilat, Vasile Voiculescu. O perioadă, activitatea PEN Clubului Român a fost întreruptă.
După 1964, PEN Clubul a existat din nou, formal, fără a avea şi posibilitatea să funcţioneze. Preşedintele PEN Clubului Român in anii ’70 a fost poetul Geo Dumitrescu. La 11 septembrie 1990, poeta Ana Blandiana devenea preşedinta PEN Clubului Roman, afiliat Organizaţiei Internaţionale a Scriitorilor.

Cristina Matei, AMPress

Parteneri