450 de lei sprijin pentru românii cu venituri mici, în luna noiembrie
Românii aflați în dificultate financiară vor primi ajutor din partea statului în această lună. Până pe 20 noiembrie, suma de 450 de lei va fi virată pe cardurile alimentare ale celor cu venituri mici, în scopul atenuării efectelor economice asupra acestora.
Tot în noiembrie intră în vigoare noi criterii pentru acordarea burselor școlare, care se vor distribui fie în funcție de performanțele elevilor, fie în funcție de situația financiară a familiei. O noutate este bursa de reziliență, destinată elevilor de gimnaziu și liceu care obțin medii între nota 7 și pragul de bursă de merit, recompensând eforturile acestora în contexte personale dificile.
Tipuri și valori ale burselor în România
În prezent, elevii din România beneficiază de mai multe categorii de burse, acordate pe baza performanței academice, situației familiale sau altor contexte. Bursa de excelență olimpică I variază între 3.700 și 925 de lei, în funcție de nivelul competiției, iar bursa de excelență olimpică II este de 700 de lei. Bursa de merit are o valoare de 450 de lei, în timp ce bursa de reziliență, bursa socială și bursa tehnologică sunt de câte 300 de lei fiecare. De asemenea, există o bursă specială de 700 de lei pentru mamele minore.
Ministerul Educației estimează că peste 12.000 de elevi vor primi burse sociale, 1.800 burse de reziliență, 1.500 burse de merit, 100 burse tehnologice, iar 10 eleve vor beneficia de bursa pentru mame minore. Listele beneficiarilor au fost transmise Inspectoratului Școlar, care le va centraliza și va asigura alocarea fondurilor prin Ministerul Educației.