A mai murit un cunoscut jurnalist şi scriitor român

Fostul corespondent al Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres în judeţul Maramureş, scriitorul şi juristul Vasile Gaftone, s-a stins din viaţă joi, la vârsta de 82 de ani, anunță RTV.net.
„Am pierdut un jurnalist de calitate, un prozator de vocaţie (a scris 300 de povestiri), un jurist cu rol important pentru Maramureş, un coleg şi un prieten care nu ne-a dezamăgit niciodată (…) Ne aducea în redacţie articole dactilografiate (la vechea sa maşină mecanică de scris). A fost un om generos, vedea în oameni partea bună. Crescut la sat, bunul-simţ era principala sa calitate morală. Avea o putere neostoită să citească noi şi noi cărţi…Venea zilnic, ne saluta scurt, ca nu cumva să ne încurce… Nu era palavragiu, nu risipea timpul, reflex al zecilor de ani ca formator de jurnalişti. Riguros, discret, un intelectual de elită”, a anunţat redacţia Graiului Maramureşului, cotidian la care Vasile Gaftone a lucrat şi colaborat o lungă perioadă de timp.

Condeierul, pe  care cei care l-au cunoscut îl regretă cu lacrimi, s-a născut pe 10 decembrie 1936, în satul Salva, judeţul Bistriţa Năsăud.

AMPress

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.