AM Press Logo
Muzeul Pietrei

A murit una din marile soprane ale lumii

 

A fost iubită de milioane de oameni. Pe parcursul carierei sale, a împărţit scena cu mari artişti precum Luciano Pavarotti, Plácido Domingo şi José Carreras.

Soprana spaniolă Montserrat Caballé a murit sâmbătă, la vârsta de 85 de ani, într-un spital din Barcelona, unde se afla internată încă din luna septembrie, potrivit news.ro.

Înmormântarea va avea loc luni, la Tanatorio de les Corts, iar priveghiul, duminică, începând cu orele după-amiezei, în acelaşi centru.

Montserrat Caballé s-a născut pe 12 aprilie 1933, în Barcelona, sub numele Maria de Montserrat Viviana Concepción Caballé i Folch.

A debutat în 1956, a susţinut peste 4.000 de recitaluri şi era una dintre ultimele mari dive ale operei.
Caballé a colaborat şi cu Freddie Mercury pentru piesa „Barcelona”, lansată în 1987 şi folosită pentru Olimpiada din 1992.

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!