Academicianul Răzvan Theodorescu s-a stins din viață
Vicepreședintele Academiei Române, Răzvan Theodorescu, s-a stins din viață, luni, la vârsta de 83 de ani, la Spitalul Floreasca.
”A mai pierdut cultura românească încă o valoare: Dumnezeu sa-l odihnească pe Răzvan Theodorescu! Am lucrat cu el la Ministerul Culturii, mi-a fost profesor… Eleganță, umor, erudiție …. Drum bun spre Lumina, domnule profesor!”, a scris Paula Stanciu Popoiu pe o rețea socială, potrivit antena3.ro.
Emil Răzvan Theodorescu a fost un istoric de artă și politician român, membru titular al Academiei Române (din 2000) și vicepreședinte al acesteia (din 20 aprilie 2018, reales la 4 mai 2022). A fost senator din partea PSD în legislatura 2000-2004 și ministru al Culturii.
La data de 9 februarie 1990, Răzvan Theodorescu a fost numit în funcția de președinte al Radioteleviziunii Române. A fost criticat pentru manipulările proferate de Televiziunea Română sub directoratul său, în legătură cu mineriada din iunie 1990.
La 14 decembrie 2004 a fost numit în funcția de membru în Colegiul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989.
În ianuarie 2007 a fost ales membru în două academii din sud-estul Europei: Academia albaneză și Academia macedoneană.
În 2008 a fost desemnat ambasador al Alianței Civilizațiilor pentru România.
A fost membru al Academiei Oamenilor de Știință din România (AOSR).
Răzvan Theodorescu a fost laureat al Premiului Herder (1993) și a fost distins cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Comandor.