AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Aceștia sunt oamenii din Comisia juridică a Senatului care au votat graţierea corupţilor. Toți de la PSD, dar…

Au ieșit iar cetățenii în stradă, pentru a-și exprima revolta. Nu foarte mulți, dar au atras atenția că marile proteste împotriva ONG 13 pot fi redeclanșate, fiindcă anumiți politicieni par a avea un legământ pentru  grațierea faptelor de corupție și o vor cu orice chip. Legea graţierii trimisă de Guvern către Parlament, majoritar PSD, a trecut miercuri prin votul Comisiei juridice din Senat. Iată, conform Mediafax, senatorii care au votat graţierea faptelor de corupţie, la propunerea senatorul PSD Şerban Nicolae.
În Comisie s-au înregistrat 5 voturi „pentru” – toate de la PSD şi 3 voturi „împotrivă” – câte unul de la PNL, USR şi UDMR. De la dezbateri au lipsit însă doi membri PNL. Dacă nu ar fi lipsit, scorul ar fi putut fi 5 la 5, ceea ce nu ar fi angajat adoptarea propunerii.

De la PSD, din Comisia juridică fac parte Şerban Nicolae (preşedinte), Adrian Diaconu (secretar), Robert Cazanciuc (membru), Marian Pavel (membru) şi Liviu Brăiloiu (membru). Toţi cei cinci au votat graţierea corupţilor.
De la PNL fac parte Nicoleta Pauliuc (vicepreşedinte, absentă), Alina Gorghiu (membru, absentă) şi Daniel Fenechiu (membru, vot „împotrivă”).
Ceilalţi membri sunt: Károly Zsolt Csaszar (UDMR, vot „împotrivă”), Ionuţ Sibinescu (ALDE, absent) şi George Dircă (USR, vot „împotrivă”).
ONG 13, conform observatorilor vieții politice din România, dincolo de retractări, deziceri, amânări pentru a fi reluată pe altă cale, pare a fi ”adevăratul program al PSD”. După semnalul dat de Dragnea, care ”s-a pronunțat întotdeauna pentru lupta împotriva corupției”, senatorii PSD și ceilalți care au jucat pe aceeași carte,” au marcat o nouă retragere pe aliniamente”, cum remarcă un comentator.Ca atare, cu ordin de sus, ”PSD caută alte soluții”. Unul dintre susținătorii fervenți ai salvării corupților este Traian Băsescu. El vine la Comisia Juridică a Senatului fără a fi membru al ei, unde pledează furtunos pentru grațierea faptelor de corupție.
C. Zamfir, AMPress

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!