AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Adrian Năstase despre situația din Ucraina: „Întrebarea nu este dacă vom avea un conflict, ci când va începe acesta”

Fostul premier Adrian Năstase este de părere că, în privinţa tensiunilor de la graniţa Ucrainei, „întrebarea nu este dacă vom avea un conflict ci când va începe acesta”.

„Pare tot mai clar că întrebarea nu este dacă vom avea un conflict în legătură cu Ucraina, ci când va începe acesta. Dacă ar trebui să se respecte tradiţia Olimpică, am avea cronica unui război anunţat, peste o lună după ce s-ar termina Olimpiada de la Beijing, dar să nu uităm, Federaţia Rusă a încălcat această tradiţie şi în 2008 când a atacat Georgia, pe durata Jocurilor Olimpice de la Beijing, dar şi atunci când a anexat Crimeea pe durata Jocurilor Olimpice de la Soci”, a spus Adrian Năstase, la Antena 3.

Acesta mai susţine că războiul din Ucraina a început deja, din punct de vedere psihologic, dar şi tehnologic.

„Pe de altă parte, este evident în momentul de faţă, chiar dacă nu au început operaţiile militare, războiul psihologic şi tehnologic a început deja, iar o concluzie destul de pesimistă este aceea că Occidentul e, totuşi, destul de dezbinat. Mă refer la reacţiile Germaniei, dar şi la recenta decizie a preşedintelui Croaţiei, care anunţa că nu va participa cu trupe la efectivele NATO în condiţiile în care ar începe un conflict în Ucraina”, a mai explicat Năstase.

Powered by
ns.fm
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!