• Home
  • Prima
  • Adrian Ţuţuianu nu sprijină moţiunea: “Dl Iohannis are nevoie de”…

Adrian Ţuţuianu nu sprijină moţiunea: “Dl Iohannis are nevoie de”…

tutuianu

Senatorul Adrian Ţuţuianu a postat pe Facebook arguméntele care-l fac să nu susţină moţiunea de cenzură a opoziţiei, pe care o consideră formală. El afirmă că are „încredere” în Ludovic Orban câtă are şi în Liviu Dragnea, “urât de marea majoritate a populaţiei”. Iată câteva considerații „despre #moțiunea de cenzură, pe care le-am exprimat și în conferința de presă de ieri,scrie senatorul:
1. Nu mă regăsesc printre inițiatorii moțiunii și nu am avut niciun fel de discuții pe subiect cu cei care au promovat moțiunea.
2. Nu am văzut cu adevărat o implicare a partidelor semnatare (PNL, USR, PMP) în negocieri reale pentru susținerea acestui demers. Declarațiile publice date presei au fost doar decorative, exerciții de imagine din ciclul „Nicio sesiune fără moțiune”.
3. Am spus în scrisoarea privind situația Partidului Social Democrat că nu voi susține nicio moțiune de cenzură împotriva unui Guvern PSD. Chiar dacă astăzi sunt exclus din partid, atâta timp cât mă aflu într-o procedură de contestare a deciziei, nu mă alătur demersului Opoziției.
4. Am criticat dur mandatul dat în alb lui Liviu Dragnea, privind desemnarea primului candidat la funcția de prim-ministru. Nu pot acum să dau un mandat în alb lui Ludovic Orban, de la care nu am auzit nicio silabă privind strategia de după dărâmarea Guvernului (proiect de guvernare, majoritatea parlamentară care ar susține un alt guvern, miniștri etc).
5. Am avut discuții multe cu alegătorii din județ. Există nemulțumiri cu privire la modul în care este gestionată guvernarea, calitățile unora dintre membrii Guvernului, managementul politic dezastruos practicat de Liviu Dragnea și acoliții lui din cercul restrâns de putere. Cu toate acestea, oamenii care m-au votat resping ideea unui Guvern PNL – PMP – USR.
6. În opinia mea, semnatarii moțiunii NU-ȘI DORESC ca ea să treacă. Ei doar se joacă de-a opoziția (total neconvingător). Mai cred că nici președintele K.W. Iohannis nu-și dorește în 2019 un Guvern PNL – PMP – USR (vezi experiența dezastruoasă a GUvernului Cioloș). Dl Iohannis are nevoie de adversari facili, de un Liviu Dragnea vulnerabilizat și urât de marea majoritate a populației, un candidat necredibil din partea PSD la prezidențiale și un guvern lipsit de personalități marcante, care să poată ridica scorul PSD”.

G.Radu, AMPress

Parteneri