Umbla pe străzi străine Eminescu
Privind balcoane oable și ferești
Vitrinele nu-l cunoșteau și lumea
N-avea nimic din Iași sau București.

Pășea, cum îl știam, doar el și gândul
Stea căzătoare și luceafăr trist
Purtând cu el o grea nedumerire
De-a fi împins aiurea, navetist.

Din țara lui, pe care a iubit-o
Cum numai Eminescu a iubit
A fost, cu lașitate, dat afară
Și chiar din manuale-a fost gonit.

Au început spunând că nu mai este
Că geniu-i s-a subțiat în timp
Și mici patapievici de alcov
I-au ars certificatul de Olimp.

E astăzi, Eminescu, imigrant
Așa cum imigranți suntem mai toți
Literatura e și ea vândută
Fier vechi să nu-i încurce pe nepoți.

Sunt alungați românii-n pribegie
Îi afli Doamne cel mai des cu
Desaga-n spate, pe la porți străine
Dar ce-au avut, vă-ntreb, cu Eminescu.

Ne-ați dat pe zero aur, fabrici, codru
Ne-ați dat al sufletului sfânt totem
Dar pentru Eminescu nu vă iert
Și pentru Eminescu vă blestem.
Lucian Avramescu (Din ”Cartea fără nume” – teatru și poezie, Editura AMPress)