
Alina Gorghiu: PSD, complet iresponsabil
Senatorul PNL Alina Gorghiu acuză PSD de iresponsabilitate, precizând că partidul, „la fel ca în vremea lui Dragnea, se joacă cu nervii românilor”.
Gorghiu critică propunerea PSD privind un proiect care oferă posibilitatea celor care au rate să obţină o amânare a acestora până la sfârşitul lunii septembrie fără „dobânzi la dobânzi”.
„PSD e la fel ca în vremea lui Dragnea!Responsabilitate! O cerem de la cetățeni, dar vedem un partid complet iresponsabil pe scena politică. PSD nu renunță la logica de campanie nici măcar acum, când prioritățile sunt altele: sănătatea oamenilor, asigurarea veniturilor pe perioada crizei și găsirea măsurilor necesare pentru a-i scăpa pe oameni de stresul ratelor la bănci.
Guvernul PNL tocmai a anunțat că România va avea cea mai cuprinzătoare măsură din Europa de ajutorare a celor care au credite: persoane, dar și companii. Vor putea să decidă ei singuri perioada de amânare a ratelor, de la 1 la 9 luni. Și după aceea ratele nu vor fi mai mari pentru că băncile sunt obligate să prelungească perioada de rambursare. Și nici comisioanele neîncasate pe perioada de amânare nu vor fi incluse în costul creditului. Iar Guvernul garantează integral plata dobânzii pentru creditele ipotecare amânată la plată de către bănci care nu va putea fi achitată ulterior de populație. Soluții găsite în ritm infernal, pentru că timp de pauză nu e.
Iar în timpul ăsta, PSD se joacă cu nervii românilor. Se laudă în stânga și dreapta că vor propune legi prin care ratele să fie amânate până la sfârșitul anului, dar când să pună totul pe hârtie, surpriză!!! PSD anunță că vrea să stabilească prin lege ca termenul de păsuire să fie de numai 6 luni. Cine și cu ce argumente v-a explicat, domnilor, că e mai bună o amânare de 6 luni față de cele 9 luni stabilite de Guvern? Că la cei care resimt financiar efectele crizei generate de pandemie sigur nu v-ați gândit!”, a scris Gorghiu, pe facebook.
AMPress