Americanii reîncep execuțiile: Ce a strigat Daniel Lewis Lee înainte de a fi injectat

Daniel Lewis Lee, susţinător al supremaţiei albilor, condamnat pentru uciderea a trei persoane din aceeași familie în anii ’90, a fost executat marți, printr-o injecţie letală, într-o închisoare din statul Indiana.
În ultimii 17 ani, în SUA, nu a mai avut loc o execuţie federală, relatează BBC .
În 1996, Daniel Lewis Lee a torturat şi ucis o familie formată dintr-un cuplu şi fiica lor de 8 ani. După ce i-a omorât, Lee i-a aruncat în lac.
Înainte de a fi executat, Daniel Lewis Lee a privit jurnaliştii în ochi, prin geamul care îi despărţea, şi a strigat: „Nu am făcut-o. Am făcut o mulţime de greşeli în viaţă, dar nu sunt un criminal. Omorâţi un om nevinovat”.
Bărbatul a fost acuzat de mai multe infracţiuni, printre care şi cea din 1996, din Arkansas: jaf şi uciderea unei familii formate din soţ, soţie şi o fetiţă în vârstă de 8 ani.
Cadavrele lor au fost găsite la 5 luni de la crimă. Au fost găsiţi aruncaţi într-o mlaştină din Illinois. Erau împuşcaţi, aveau capetele acoperite cu saci din plastic, iar sacii erau sigilaţi cu bandă adezivă.
Earlene Peterson, mama femeii omorâte de Lee, s-a opus execuţiei. A spus că vrea ca bărbatul să-şi petreacă viaţa în închisoare pentru că nimic nu-i va aduce fiica înapoi.
Execuţia era programată luni, dar a fost amânată de un judecător de curte districtuală a SUA, pentru a permite condamnaţilor la moarte să îşi continue apelurile împotriva noului protocol de injecţie letală anunţat de guvern anul trecut. Ulterior, Curtea Supremă a anulat suspendarea, printr-un ordin dat luni noaptea târziu.
Rudele victimelor lui Lee încercaseră anterior să obţină amânarea execuţiei, susţinând că nu vor putea asista fără a se expune la coronavirus. Cererea lor a fost respinsă de o instanţă de apel federală.
Decizia de execuţie – prima la nivel federal din 2003 – a fost criticată ca un gest politic, remarcă dpa; unii activişti pentru drepturile civile şi-au exprimat îngrijorarea că dosarele sunt accelerate. În următoarele săptămâni sunt programate alte trei execuţii federale.
În vara trecută, procurorul general al SUA, William Barr, a anunţat că va readuce în practică pedeapsa cu moartea, susţinută vehement de multă vreme de preşedintele Donald Trump.
Sursa DIGI24.ro
a.