AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Analist economic: „Pentru mulţi români, vizita la hipermarket va fi ca la muzeu“

Preţurile cresc într-un ritm nemaivăzut în ultimii ani, iar hiperinflaţia nu dă semne de oprire, ci s-a amplificat odată cu izbucnirea războiului din Ucraina. Pe fondul scumpirii gazelor naturale şi a energiei electrice, preţurile produselor alimentare au ajuns la creşteri record.

Scumpirile fără precedent îi afectează în primul rând pe cei cu venituri modeste, însă tot mai mulţi analişti economici atrag atenţia că tăvălugul nu se va opri aici. Cunoscutul analist economic Adrian Negrescu a vorbit, într-un interviu pentru Ziare.com, despre o posibilă criză alimentară, despre dependenţa faţă de gazele ruseşti, dar şi despre cum va trebui relansată economia.

El atenţionează că tot mai mulţi români vor ajunge în situaţia în care nu vor mai avea bani nici măcar pentru mâncare. Iar scăderea consumului, dată de faptul că lumea nu îşi va mai permite să cumpere hrană, va antrena în lanţ alte efecte dezastruoase.

„Criza alimentară, în România, va însemna o criză a puterii de cumpărare. Nu vor lipsi produsele de pe raft, asta este singur, însă pentru mulţi dintre români vizita la hipermarket va fi ca la muzeu. Vor admira produsele, dar nu şi le vor permite. În următoarele luni, pe fondul scumpirilor, vom asista la o scădere sensibilă a vânzărilor în volum, pe fondul deprecierii puterii de cumpărare”, a explicat Adrian Negrescu.
Potrivit sursei citate, el a afirmat că problema gazelor e una sensibilă inclusiv pentru România.

Continuarea pe adevarul.ro

Powered by
ns.fm
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!