AM Press Logo
Muzeul Pietrei

ANI: Clotilde Armand, în conflict de interese şi incompatibilitate. Armand: Am citit comunicatul ANI, pot să vă spun că am respectat legea

Primarul sectorului 1, Clotilde Armand, va fi verificat de Parchetul General după ce inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate au constatat că s-ar fi aflat în incompatibilitate şi conflict de interese, deoarece s-a numit manager al unui proiect cu fonduri UE. În plus, Armand şi-ar fi majorat indemnizaţia lunară cu până la 30 de procente, încasând, conform ANI, aproximativ 19.000 de lei. De asemenea, ANI a sesizat şi Prefectura Capitalei, potrivit stiri.tvr.ro.

Potrivit unui comunicat al ANI, Clotilde Armand s-a aflat în conflict de interese, deoarece în exercitarea atribuţiilor de primar a semnat dispoziţiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului “Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie”, finanţat din fonduri europene şi care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 lei, încălcând astfel prevederile art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003.
Cele 5 dispoziţii semnate reprezintă numirea în funcţia de manager de proiect, precum şi majorarea indemnizaţiei lunare, cu până la 30%.

De asemenea, Clotilde Armand s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu data de 18 februarie 2022, data dispoziţiei privind numirea managerului de proiect al proiectului “Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie”, întrucât a exercitat simultan cu funcţia de primar al Sectorului 1 şi funcţia remunerată de manager de proiect, nerespectând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003.
În acest caz, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Clotilde Armand a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul penal întrucât, în exercitarea atribuţiilor de primar, respectiv în perioada februarie – august 2022, a semnat cinci dispoziţii care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine.

În plus, ANI a sesizat prefectul municipiului Bucureşti cu privire la legalitatea actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice, respectiv a dispoziţiei de numire în funcţia de manager de proiect şi a celor 4 dispoziţii prin care au fost suplimentate veniturile, atribuţii conferite de prevederile art. 252, alin. (1), lit. c) din Codul Administrativ, acte materiale pentru care au fost reţinute aspecte şi indicii privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor, al conflictelor de interese în materie administrativă şi a legislaţiei în materie penală.

Redăm răspunsul primarului Sectorului 1 Clotilde Armand, preluat de pe pagina sa de facebook:
„Am citit astăzi comunicatul ANI, pot să vă spun că am respectat legea în cazul proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție‟.
Avem o confirmare de la oficialii de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care ne transmit că suntem eligibili. Înainte de a se face numirile în cadrul proiectului, a existat o verificare și autoritățile competente care ne-au transmis că totul este corect. Știți, nu facem nimic de capul nostru.
De asemenea, în cadrul lucrării ce face obiectul comunicatului am răspuns de fiecare data solicitărilor ANI și am depus un punct de vedere însoțit de documente justificative care arată legalitatea activităților pe care le-am desfășurat în calitate de primar al Sectorului 1 București. N-am primit nici un răspuns și mi-a fost refuzat de mai multe ori accesul la dosar.
Legea spune asta:
– art. 94 alin. 22 din Legea nr. 161/2003:
„nu se afla in situatie de incompatibilitate, in sensul prevederilor alin. (2), functionarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finantat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum si din imprumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile […].”
Și asta:
art. 16 din Legea nr. 153/2017:
– „(2) Indemnizatiile lunare ale presedintilor si vicepresedintilor consiliilor judetene si primarilor si viceprimarilor unitatilor administrativ-teritoriale care implementeaza proiecte finantate din fonduri europene nerambursabile se majoreaza cu pana la 25%.”
PS:
Mă bucur că autoritățile sunt vigilente și că își fac treaba. Știam că unul dintre membrii PNL Sector 1 a făcut plângerea la ANI, într-o încercare disperată de hărțuire a mea. Nu avem nicio problemă ca Parchetul și Prefectul să verifice actele și le vom pune la dispoziție toate documentele pe care le vor solicita. Să vedeți acum cum intră în vrie aparatul de manipulare al PSD PNL și să țipe. Nu-i nimic. Mergem după ei”

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!