ANPC va sesiza Comisia Europeană după ce România a primit carne expirată din Olanda: „Nu suntem pelicanii Europei!”
Directorul ANPC, Horia Constantinescu, vine cu acuzaţii grave şi spune că aproape trei tone de carne au fost congelate aproape de data expirării în Africa de Sud, reambalate în Olanda și exportate în România. Carnea a fost oprită de la vânzare înainte de a ajunge în magazine şi restaurante din România.
„Nu vorbim de carne bine sau prost congelată. Nu putea fi congelată, după ce producătorul sud-american a stabilit că aceasta trebuie comercializată în formă refrigerată, pentru că, în conformitate cu regulamentele europene, etichetarea unui produs alimentar este exclusiv în sarcina producătorului, inclusiv stabilirea termenului de durabilitate minimală.
Iată că în Olanda pare că odată citit în diagonală acest regulament, dă posibilitatea operatorilor economici olandezi să congeleze produsele aproape în afara termenului de durabilitate minimală și să le revândă în noua stare, aceea de minus 18 grade.
Încercăm să înțelegem și sperăm să vedem, în cel mai scurt timp, care este punctul de vedere al Comisiei Europene, pe care o vom notifica la nivelul săptămânii viitoare.
Pare că pentru unii e mumă, pentru alții ciumă, în condițiile în care niciun producător român nu-și permite să facă acest lucru. Iată că trebuie să rescriem, pentru că știm bine, olandezii sunt cei care ne învață cum e cu comunitatea europeană, trebuie să rescriem regulamentele plecând de la abordarea discriminatorie a acestei țări raportate la comercializarea acestui tip de aliment”, a spus directorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, sâmbătă, la Antena 3 CNN, potrivit gandul.ro.
După acuzaţiile făcute la adresa Olandei, că ar congela carne care este aproape de termenul de expirare, şeful ANPC mai spune că nu statul este vinovat de această practică.
„Nu cred că statul olandez se face vinovat, decât că ar trebui să urmărească respectarea regulilor și de către operatorii economici din această țară.
Pare că dacă ceea ce constată la nivelul activității operator economici din România este în mod draconic respectat, la nivelul țării lor, nu respectă aceleași exigențe.
Nu am solicitat un punct de vedere, nu avem nevoie de acest punct de vedere, pentru că citirea regulamentului se face în mai multe limbi străine și nu poate avea o abordare într-o țară și o altă abordare, tocmai pentru că am învățat de la olandezi că respectarea regulamentelor respectă și principiul comunității europene – aceeași abordare nediscriminatorie și deloc Subiectivă.
Şi iată că ne confruntăm, cel puțin la acest moment, cu o situație ce este cel puțin discutabilă”, a continuat şeful de la Protecţia Consumatorilor.
Continuarea aici