AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Arafat, după declarațiile lui Ioan Talpeș, fost șef SIE: Nu sunt spion. Dacă eram, credeți că serviciile românești nu știu asta de 33 de ani?

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a vorbit despre acuzațiile care îl vizează, sâmbătă, pe B1 TV, și susține că nu este spion.

Întrebat despre acuzațiile cum că este de neînlăturat din sistemul public întrucât ar fi susținut de persoane mult mai puternice din România, șeful DSU a spus: „Nu, eu vă spun că nu sunt spion. Eu sunt medic și sunt cineva foarte interesat în a face treaba lui foarte bine în serviciul comunității. Chestia asta cu „spion” să o luăm istoric, prima dată am auzit-o despre mine, că eu sunt spion, era prin `93 și era la Târgu Mureș, și a fost lansată de un personaj, nu spun nume, care a fost la profesorul Chiorean, care m-a sprijinit, și i-a spus că el știe bine că eu sunt spion și să aibă mare grijă de ce fac”.

„La un moment am auzit că eu sunt acolo ca să spionez UMF Târgu Mureș și laboratoarele lor de cercetare. Aveau un laborator care avea niște șoareci albi și nu știu ce cercetare făcea UMF Târgu Mureș în anii `90, dar sigur nu multe și sigur nu de importanță în perioada respectivă, dar asta se încerca să se acrediteze. Pe parcurs am mai auzit, e o fițuică, care scrie din când în când, care mă leagă de MI6, de un serviciu al Marii Britanii”, a adăugat Arafat, potrivit b1tv.ro.

Întrebat dacă a făcut armata și dacă are vreun grad, el a spus: „Nu, n-am făcut armata, n-am avut arme și nici nu m-au interesat, și nici nu mă interesează să fac acest lucru. La acest moment, eu am treaba mea, pe care o fac pe domeniul urgenței și pe domeniul intervenției în situațiile de urgență și al medicinei de urgență. Asta m-a interesat tot timpul”.

Declarația lui Raed Arafat au venit în contextul în care Ioan Talpeș, fost șef al Serviciului de Informații Externe, a sugerat recent că actualul șef DSU ar fi susținut de cineva din umbră.

„Această fițuică, să zicem, a scris de vreo trei-patru ori, Arafat este agent MI6. Perfect, după care apare personajul acesta, care să spunem clar, are 80 și ceva de ani, 89 de ani, mi se pare, și a fost șef al unui serviciu la începutul anilor `90, și aruncă chestia asta, după ce a aruncat-o altul înaintea lui, înaintea Crăciunului, el vine după Anul Nou și o aruncă în același loc, că Arafat e susținut”, susține Raed Arafat.

„Haideți să o luăm așa, dacă eram spion, credeți că serviciile românești nu știu asta de 33 de ani? Chiar așa? Dacă domnul care a venit și a aruncat treaba asta, și era la acest serviciu din anii `90, și știa, adică colegii lui nu știau? L-au lăsat pe un spion să ajungă la Ministerul de Interne, să lucreze acolo? Vorbim de domnul Talpeș aici, numai el știa și toți colegii lui nu știau nimic? Hai să fim serioși!”, a mai declarat el.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!