Arafat: Nicio ţară din cele cu care ne comparăm pe medicină de urgenţă nu are această prostie – să ai doctorat ca să predai

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, a declarat joi seara că doctoratul, deşi este un lucru de mare valoare, nu trebuie să fie o chestiune obligatorie şi că nicio ţară cu care România se compară la medicina de urgenţă nu are „această prostie: să ai doctorat ca să predai”.

„A învăţa pe alţii este o chestie extraordinară. Voi, ca studenţi, trebuie să învăţaţi alţi voluntari ce să facă, să mergeţi în comunitate, şi avem mulţi studenţi care ne ajută. După care, când sunteţi rezidenţi, trebuie să învăţaţi studenţii. Acum legea nu vă mai permite, că sunteţi consideraţi proşti dacă nu aveţi doctorate. În SUA, rezidenţii au studenţii lor proprii pentru lucrările practice. Este cea mai bună metodă în care învăţaţi împreună. Noi am avut acest model şi a fost desfiinţat după prostia care a ieşit şi a zis: ca să predai sau ca să faci orice fie trebuie să fii doctorand, fie trebuie să ai doctorat. Nu am doctorat, sunt mândru de acest lucru, fără să spun că alţii care au nu e corect, nu asta zic, pentru că doctoratul este un lucru care este de atât de mare valoare, că trebuie făcut pentru a ieşi cu ceva acolo şi nu trebuie să fie o chestie obligatorie, pe care să o faci numai ca să intri pe o funcţie sau să poţi să deschizi gura să predai. Nicio ţară, din ce ştiu eu, din cele care sunt şi ne comparăm cu ele pe medicină de urgenţă nu are această prostie că să ai doctorat ca să predai, nici SUA, nici Marea Britanie, nici Italia, niciuna. Poţi să predai”, a afirmat dr. Raed Arafat, în deschiderea primului Congresul Naţional cu participare Internaţională de Medicină de Urgenţă pentru Voluntari, Studenţi şi Tineri Medici de la Târgu Mureş, notează Agerpres.

Şeful DSU a spus că deşi a trebuit să plece din universitatea în care a pus bazele Catedrei de medicină de urgenţă din cauză că nu avea doctorat, totuşi predă, iar studenţii trebuie să facă acelaşi lucru.