E o acțiune legitimă sau o altă încercare de încălecare politică a Justiției? este întrebarea pusă de magistrați.
Asociația Magistraților din România atrage astfel atenția ca inventarierea și predarea documentelor din SIPA să nu devină o sursă de șantaj.”Esențial este ca actul normativ să nu genereze disfuncții, iar modalitatea de punere în aplicare să nu ducă la vreo breșă, în sensul posibilității ca ‘inventarierea’ și/sau ‘predarea’ să se constituie într-o sursă de șantaj, prin reactivarea, scurgerea, plasarea, aflarea, vehicularea unor date din ultimele trei decenii care nu au nicio legătură cu actul de justiție — în măsură covârșitoare bazate pe delațiuni și pe declarații ‘binevoitoare’ ale unor ‘aleși’, căci dacă nu ar fi așa, s-ar fi regăsit la dosarul profesional al magistratului, cum impune legea”, se arată într-un comunicat al AMR transmis, miercuri. În același document sunt enumerate anumite breșe care ar putea duce această acțiune la altceva decât pare a fi în intenția declarată.
C. Zamfir, AMPress