• Home
  • Prima
  • Astăzi, Blue Monday, cea mai deprimantă zi a anului

Astăzi, Blue Monday, cea mai deprimantă zi a anului

blue monday 1

Lunea cea Tristă, 17 ianuarie, a treia zi de luni din ianuarie, considerată de cei superstiţioşi cea mai deprimantă zi a anului, în care oamenii manifestă o stare de tristeţe, sunt inactivi şi consumă carbohidraţi sau ciocolată în exces. Indiferent de cât de adevărată este această teorie, optimiştii se ţin tari şi le urează deprimaţilor un Blue Monday fericit!

Teoria celei mai deprimante zile din an a apărut în 2005. Numele i-a fost dat de o companie turistică în cursul unei campanii publicitare de promovare a ofertelor de vacanţă, iar data a fost calculată de psihologul britanic Cliff Arnall.

El a creat chiar şi o formulă matematică pentru a calcula cele mai dificile zile ale anului, iar pentru Lunea deprimării s-a luat în calcul vremea, datoriile, salariul, facturile la utilităţi sau nivelul motivaţional şi faptul că ianuarie este o lună deprimantă pentru mulţi.

Este adevărat ca în ianuarie, vremea este de multe ori groaznică, zilele sunt mai scurte, beneficiem de mai puţină lumină naturală şi, în plus, ne luptăm să scapăm de urmările exceselor din perioada de după Crăciun, aşa încât poate că sunt destule motive ca în această lună să nu ne simţim prea bine.

Cercetătorii britanici au analizat mai mult de 2 milioane de tweet-uri postate în ianuarie de compatrioţii lor, în căutarea unui limbaj negativ sau a cuvintelor care să descrie scăderea bunei dispoziţii. Au descoperit ca în această lună sunt de cinci ori mai multe postări care au legătură cu vinovăţia, pentru că oamenii nu-şi ţin promisiunile făcute de a-şi schimba stilul de viaţă. Analiza a mai arătat şi că în această lună, lumea s-a plâns de şase ori mai mult decât în mod normal despre vremea rea, barbaţii mai mult decât femeile.

În plus, avocaţii au spus că ei consideră Lunea cea Tristă ca fiind Lunea Divorţurilor, pentru că în această zi din an încep cele mai multe astfel de proceduri legale.

Sursa – stiri.tvr.ro

Parteneri