AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Astăzi, în CExN al PSD se cere demisia lui Dragnea. Câți și în ce parte vor trăda?

 

Comitetul Executiv Naţional al Partidului Social Democrat se reuneşte vineri în şedinţă la Palatul Parlamentului.

Se cere plecarea lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi de şef al Camerei Deputaţilor. Unii o spun ferm, alții moale, multi se abțin sau se împotrivesc.

Scrisoarea deschisă prin care se cere „demisia imediată” a lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor a fost asumată, iniţial, de un comitet de iniţiativă format din vicepreşedintele PSD Paul Stănescu, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, de Gabriela Firea, vicepreşedinte PSD şi primar general al Capitalei, şi de Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte PSD şi vicepreşedinte al Senatului, apoi de un număr important de parlamentari și alți grei ai partidului.

Dragnea și-a conceput, împreună cu un grup de apropiați, și consilierul Vâlcov care ieri a plecat din țară, planul demontării atacului venit de la o parte consistentă a partidului. Întrebarea este cât vor rezista dizidenții sau cât de abil va fi Dragnea, fiindcă – s-a întâmplat și alte dăți în PSD – mulți își vor schimba pe loc opțiunile, iar votul anunțat inițial se va schimba.
C. Zamfir, AMPress

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!