AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Astăzi, Moșii de toamnă – Nu uita să-ți pomenești morții. Și tu ai pe cineva drag pe care l-ai pierdut

Sâmbătă, 30 octombrie, Biserica Ortodoxa a rânduit sa se faca pomenirea mortilor. Pomenirea din aceasta zi, este cunoscută si sub denumirea de Mosii de toamnă. De ce facem pomenire mortilor?
Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo „adormiti”, termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Ea nu vorbeste de trecere intr-o stare de nefiinta, ci de trecere dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta. Hristos ii va darui cuvantului „adormit”, intelesul care il asociaza cu invierea. Cand Mantuitorul ajunge in casa lui Iair, a carui fiica, de numai 12 ani, de abia murise, spune: „Nu plangeti; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).

Potrivit Sfintei Scripturi, dupa moarte urmeaza Judecata particulara, in urma careia omul ajunge sa se impartaseasca fie de fericire, fie de suferinta, stari date de modul vietuirii pe pamant (unit cu Dumnezeu sau despartit de El). Aceste stari nu sunt definitive, ele dureaza pana la Judecata Universala, cand va avea loc invierea intregului neam omenesc si cand vor avea loc hotararile finale legate de starea de fericire sau suferinta. Noi ortodocsii ne rugam pentru cei morti, pentru ca avem credinta ca prin rugaciunile noastre, sufletul pentru care ne rugam va ajunge la Judecata universala, intr-o stare mai buna decat aceea cu care s-a despartit de trup, scrie Creștinortodox.ro.
Pomenirile celor dragi înseamnă, firește, să te rogi pentru ei. Să dăruiești celor săraci pentru cei de care te-ai despărșit cu durere. Să-i evoci nu doar în lăcașul Domnului, dacă nu poți ajunge acolo, ci oriunde te afli, căutându-i cu gândul în lumea lor care mâine va fi și lumea ta. Ca atare e păcat ca măcar azi, în zi de pomenire, să nu te gândești la ei, cu o rugăciune, cu o lacrimă, cu un gând bun.

Traditii
Daruri de milostenie la slujba parastasului
In credinta crestina, viata nu se termina odata cu moartea trupeasca. De aceea, o zi de comemorare pentru cei trecuti la viata vesnica are o semnificatie aparte. In aceasta zi, sa mergem la biserica, sa rostim rugaciuni pentru rudele comemorate, sa le amintim numele la Sfanta Liturghie si sa facem fapte de milostenie, impartind sarmanilor din comunitatea in care traim :coliva, vin, colaci, pachete cu mancare, lumanari, haine si diverse obiecte pentru un trai mai bun al acestor sarmani.
Prin traditie, cei adormiti participa in mod nevazut la Sfanta Liturghie, iar aceste jertfe, aduse de credinciosi spre pomenirea celor dragi, insotesc rugaciunea rostita de preotii slujitori.

Simboluri crestine in ziua praznicului
Coliva si vinul nu trebuie sa lipseasca de la slujbele de pomenire. Coliva semnifica trupul celui adormit, este expresia materiala a credintei noastre in inviere, pentru ca este preparata din boabe de grau, iar Mantuitorul Iisus s-a folosit de parabola bobului de grau, prevestind Invierea Sa.

Coliva suntem noi, toti
De asemenea, coliva suntem noi toti, uniti in aceeasi credinta in Dumnezeu. Cand se spune „Vesnica pomenire”, tinem coliva noi, cei prezenti la acea pomenire, impreuna cu preotul. Daca nu ajungem la platoul cu coliva, atingem cu mana persoana din fata noastra. Astfel, toti suntem uniti in acelasi crez si in aceeasi credinta.

Lumanarile aprinse sunt faptele bune
Lumanarile aprinse in ziua praznicului simbolizeaza atat lumina credintei, cat si lumina faptelor bune ale celui comemorat. De aceea, pe parcursul slujbei trebuie sa arda tot timpul lumanari.

Tamaia este increderea in viata vesnica
In zilele de pomenire, in timpul ritualului, tamaia trebuie sa arda din belsug, iar preotul sa tamaieze ofrandele si mormantele celor pomeniti. Tamaia aprinsa reprezinta, de asemenea, increderea in viata vesnica.

In cimitire, ofrande la mormintele celor dragi
Prin traditie, pana in ziua praznicului Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, in data de 8 noiembrie, fiecare crestin ii comemoreaza pe cei dragi, rude si prieteni, plecati la viata de dincolo. In aceste zile, in cimitire asezam ofrande pe mormintele celor dragi : flori proaspete, aprindem lumanari si tamaie langa crucea care vegheaza somnul celui adormit. Momentele de reculegere si rugaciunile rostite la mormintele celor comemorati sunt dovezi ale iubirii noastre fata de cei dragi, plecati in eternitate.

Evlavie si generozitate
Traditia crestina spune ca ofrandele oferite de sufletul celui adormit au puterea sa mijloceasca pe langa Dumnezeu pentru iertarea unor pacate, savarsite de acesta cu gandul sau cu fapta, in timpul vietii. Pentru ca, potrivit credintei crestine, toti cei care mor impacati cu Dumnezeu, dar si cu semenii lor pe care au fost suparati in timpul vietii, se unesc cu Mantuitorul Hristos, primul care a biruit moartea.

Pomelnicele, de ajutor pentru sufletele celor adormiti
In ziua praznuirii, care se desfasoara in biserici, este esentiala prezenta noastra la slujba, cu evlavie si in deplina liniste. Dimineata, dupa slujba Sfantei Liturghii, la slujba Parastasului, preotul citeste pomelnicele, cu numele de botez ale rudelor adormite.

Ofrande pentru cei morti fara lumina
In ziua praznicului se aprind lumanari pentru cei vii si pentru cei morti fara lumina. De asemenea, se impart ofrande : coliva , mancare si vin pentru cei morti fara lumina in imprejurari napraznice: inecati, omorati, trasniti, disparuti in accidente rutiere.

Cel care respecta traditia va fi binecuvantat cu un har
Acum, din roadele binecuvantate ale acestei toamnei bogate, putem oferi saracilor ofrande mai generoase pentru cei adormiti. In schimb, traditia crestina spune ca, in urma acestor pomeniri, puterea divina il invredniceste pe cel care le implineste cu harul de care are nevoie si cu toate cele care ii sunt de folos. In acelasi timp, respectand traditia Mosilor de toamna vom petrece postul Craciunului in deplina sanatate.

AMPress

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!