Astăzi, Schimbarea la Faţă! De ce nu ai voie să călătoreşti în această zi

0 121

Sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Mântuitorului reprezintă data la care Iisus, împreună mucenicii Petru, Iacob şi Ioan, au urcat să se roage pe muntele Tabor, din Israel. Aici, apostolii au fost învăluiţi într-un val de lumină, în timp ce Mântuitorul se ruga.
Schimbarea la Faţă a Mântuitorului se sărbătoreşte la 6 august şi este un moment foarte important în calendarul viticol. Există anumite restricţii pentru această zi. De exemplu, nu ai voie să lucrezi, iar la biserică se duc poame din noua recoltă care se binecuvâtează şi se împart.

Schimbarea la Faţă: nu ai voie să te cerţi în această zi sfântă
În ziua praznicului, creştinii nu trebuie să se certe cu nimeni, mai ales cu persoanele apropiată. Dacă această interdicţie nu este îndeplinită, în timpul sărbătorii Schimbarea la Faţă, în familia persoanei care a încălcat această tradiţie seculară vor predomina supărările tot anul, până la viitoarea sărbătoare de probjenie.

Schimbarea la Faţă trebuie respectată cu sfinţenie
Gospodinele trebuie să întâmpine sărbătoarea Schimbarea la Faţă cu evlavie. Ele nu au voie să spele rufe, să arunce lături în curtea casei, iar curăţenia generală din gospodărie trebuie să fie terminată în ajunul sărbătorii. Persoana care spală în timpul sărbătorii Schimbarea la Faţă a Mântuitorului va fi pedepsită. În casa ei se vor adăposti mii de insecte. Potrivit unei superstiţii străvechi, femeile nu trebuie să spele hainele, deoarece în căminul lor se vor adăposti păduchii şi ploşniţele. Totodată, în ziua praznicului Schimbarea la Faţă, nici o femeie nu are voie să se spele pe cap deoarece n-o să-i mai crească părul. Cei care nu respectă aceste obiceiuri vor fi uscaţi şi gălbejiţi precum florile care încep să se ofilească.
Cei care călătoresc în ziua praznicului Schimbarea la Faţă rătăcesc drumul

Tot la Schimbarea la Faţă, tradiţia spune că este bine să evitaţi călătoriile, chiar şi cele pe distanţe scurte, pentru că există riscul să rătăciţi drumul spre casă. Se spune că cei care nu respectă această orânduire se pot întoarce doar în anul viitor, odată cu venirea berzelor.
De Schimbarea la Faţă începe culescul fructelor. În această zi se duc la biserică mere, prune, pere şi mai ales struguri. Această recoltă se numeşte pârga” din struguri. Fructele se sfinţesc la biserică, apoi se împart credincioşilor care participă la slujba praznicului.

De Schimbarea la Faţă se împart ofrande pentru rudele decedate
Potrivit tradiţiei, în această zi sfântî se împart săracilor pachete cu bucate de post şi cu fructe, în memoria rudelor care au murit. De Schimbarea la Faţă, este bine să duceţi astfel de ofrande la biserică. Boabele desprinse din ciorcini poartă numele „Coliva de struguri”, potrivit tradiţiei populare.

 

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.