AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Astăzi, Sfânta Maria Magdalena, cea care șterge păcatele femeilor credincioase

Sfânta Mironosiță Maria Magdalena este pomenită, atât de credincioșii ortodocși, cât și de cei catolici, pe 22 iulie, alături de Sfânta Marcela.

Potrivit Evangheliei după Filip, Sfânta Mironosiță Maria Magdalena ar fi fost discipolul favorit al lui Iisus Hristos. Numită adesea și „apostol al apostolilor”. Maria Magdalena, Salommea, Ioana, Marta, Maria, Maria lui Cleopa şi Suzana L-au slujit pe Mânuitor și pe ucenicii Săi. Au fost martore la suferinţele lui Isus, la îngroparea şi la Învierea Lui. De aceea, Sfinţii Părinţi le-au aşezat în rândul apostolilor, întocmai cu ei, numindu-le Mironosițe. În limbaj comun, termenul de mironosiță se referă la femeia ipocrită. Dar cele cărora li adresează sărbătoarea au fost astfel denumite, căci erau purtătoare de mir. În sens bisericesc, mironosițe sunt toate femeile, soții și mame deopotrivă, gospodine, care își îndreaptă pașii către biserică cu credință și curaj în suflet.

Sfanta Maria Magdalena a fost originara din Magdala, un sat pescaresc de pe tarmul vestic al Lacului Ghenizaret, conform crestinortodox.ro. Ea a fost tamaduita de sapte duhuri necurate de catre Hristos si dupa aceasta minune, a ales sa-L urmeze.

Maria Magdalena a participat la rastignirea Mantuitorului si a fost prima persoana care a aflat de la un inger ca Iisus a inviat.

Potrivit Traditiei, Maria Magdalena L-a propavaduit pe Hristos si in Roma, unde l-ar fi convertit pe imparatul Tiberiu. Va ajunge si in Efes, spre a-i sta in ajutor Sfantului Ioan Evanghelistul in vestirea Evangheliei. Se pare ca ea a fost ingropata in pestera in care au dormit somnul de sute de ani Cei Sapte Tineri, pomeniti de Biserica pe 4 august.

Racla cu mana stanga a Sfintei Maria Magdalena este prezenta la Manastirea „Simonos Petra“ din Sfantul Munte Athos.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!