Astăzi, Sfântul Ilie, aducătorul de ploi, ocrotitorul şi patronul aviatorilor

În fiecare an, pe data de 20 iulie, este prăznuit Sfântul Ilie, divinitate populară ce a preluat numele şi data celebrării de la Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Sfântul Ilie este cinstit de creştini ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase tradiţii şi datini.

În jur de 130. 000 români își serbează onomastica de Sfântul Proroc Ilie Tesviteanu. Sărbătoriții se roagă patronului lor spiritual Ilie să le vină în ajutor, să le împlinească dorințele, să-i ajute să fie sănătoși și să –i salveze la ceas de cumpănă. Sfântului Ilie se roagă mii de credincioși, chiar dacă nu poartă numele Slăvitului Proroc.

La sărbătoarea proorocului Ilie Tesviteanul este şi ziua Aviaţiei Române, acest sfânt fiind considerat, începând din 1913, ocrotitorul şi patronul aviatorilor.

Distribuie prietenilor

AMPress