Astăzi, Sfântul Nectarie Taumaturgul, vindecătorul de cancer
Sfântul Nectarie Taumaturgul vindecătorul de cancer este prăznuit la data de 9 noiembrie în Calendarul ortodox.
Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, episcopul Pentapoliei este unul din cei mai noi finţi canonizaţi de biserica Greciei în acest secol. S-a născut la jumătatea secolului trecut, în 1846, în Selivria Traciei din părinţi credincioşi dar săraci. A fost botezat Anastasie şi a primit educaţie creştinească. A studiat teologia şi scrierile sfinţilor părinţi la Constantinopol. În 1866, la 20 de ani, se stabileşte în insula unde predă la şcoală, teologia câţiva ani, dar simte că locul lui nu este acolo şi intră la mănăstire. Este tuns la monahism la 30 de ani şi primeşte numele de Lazăr. La schimnicie primeşte numele pe care-l va purta în veşnicie, Nectarie.
În 1885 şi-a desăvârşit studiile teologice şi este luat ca ucenic de patriarhul Sofronie, la Alexandria unde este hirotonit preot şi mai apoi mitropolit de Pantapole. Acolo a cucerit inimile credincioşilor pe care-i păstorea, era căutat şi iubit de enoriaşi. Acest lucru a atras invidia celorlalţi prelaţi din Egipt care au început a îl defăima şi vorbi de rău pe nedrept. Sătul de nedreptate s-a retras la Atena unde a dat învăţătura sa multor tineri, a predicat şi a făcut slujbe misionare în parohiile din jurul Atenei. A hrănit şi a luminat pe mulţi folosind cuvintele sfintei Evanghelii şi scrierile sfinţilor părinţi.
Sfântul Nectarie a fost un lucrător al rugăciunii lui Iisus şi prin ea şi-a găsit pacea bucuria, blândeţea şi răbdarea în felul acesta trecând peste defăimarea şi osândirea celor din jur.
La dorinţa sa, ajutat de credincioşi şi enoriaşi între anii 1904 şi 1907 a contruit o mănăstire de călugăriţe în insula Eghina, unde şi-a găsit liniştea. Aici a rânduit o viaţă de obşte, după tradiţa Sfinţilor Părinţi şi duce o viaţă smerită slujind cu dăruire şi rugăciune neîntreruptă pentru toţi cei care veneau şi cereau de la el binecuvântare şi cuvânt de folos sufletesc.
Mai ales după primul război mondial mulţi bolnavi şi săraci au găsit la Eghina adăpost şi mângâiere, mulţi găsindu-şi vindecarea rugându-se împreună cu sfântul Nectarie.
La 8 noiembrie 1920 şi-a dat în pace sufletul în mâinile lui Hristos, după două luni de suferinţă într-un spital din Atena. Ucenicii al-au plâns şi l-au îngropat la mănăstirea lui dragă, la Eghina, în biserica pe care a zitdit-o, iar cei care veneau bolnavi la mormântul lui de multe ori plecau tămăduiţi. După mai bine de 20 de ani trupul lui a rămas în mormânt întreg şi nestricat răspândind mireasmă plăcută, iar moaştele sale au fost scoase şi puse în biserică la cinstit şi închinat. În 1961, după ce au luat la cunoştinţă de multe minuni înregistrate la moştele sale, sfântul sinod al Greciei l-a declarat sfânt, cu zi de prăznuire la 9 noiembrie, devenind unul din cei mai veneraţi sfinţi din ai Greciei.
Sursa – click.ro